5 super-alimente pentru pielea ta

Frumuseţea vine din interior. O afirmaţie cu greutate, aş putea spune, mai ales atunci când vine vorba despre frumuseţea ta fizică. Şi aici mă refer, după cum bine ţi-ai dat seama, la alimentaţia care poate să-ţi ofere toate acele elementele vitale pentru o funcţionare optimă a organismului.
  • Publicat:
5 super-alimente pentru pielea ta

Frumuseţea vine din interior. O afirmaţie cu greutate, aş putea spune, mai ales atunci când vine vorba despre frumuseţea ta fizică.

Şi aici mă refer, după cum bine ţi-ai dat seama, la alimentaţia care poate să-ţi ofere toate acele elementele vitale pentru o funcţionare optimă a organismului.

Fără să-ţi mai irosesc timpul şi fără să te conving eronat că doar îngrijirea cu produse cosmetice este cea care primează, te invit să descoperi care sunt acele alimente care-ţi pot aduce frumuseţea definitiv şi irevocabil.

Avocado pune ridurile pe fugă

Specialiştii din cadrul centrului medical Wesley din Australia au realizat un studiu care demonstrează cu tărie că persoanele care mănâncă un avocado crud pe săptămâna se bucură de ţesuturi mai elastice, mai rezistente şi mai frumoase. Efectul se datorează betasitosterolului, o substanţă cu un efect puternic regenerant şi stimulator, care diminuează ridurile şi ajută la menţinerea frumuseţii tale naturale.

Roşiile redau frumuseţea părului

Roşiile coapte de vară conţin din plin vitamina E, element cu puternice efecte nutritive care ajută la menţinerea sănătăţii părului. Aşadar, acum în sezonul cald nu-ţi rămâne decât să consumi câte o salată proaspătă de roşii şi să te bucuri din plin de o podoabă capilară mai rezistenţă în faţa razelor puternice de soare. Chiar dacă această a fost supusă unor tratamente mai aspre (înotul în apă salina sau în piscină poate usca părul, furându-i strălucirea).

Cireşele reduc imperfecţiunile pielii

Pete de roşeaţă pe ten, coşuri şi alte imperfecţiuni specifice sezonului cald? Uită de acestea cu ajutorul cireşelor. Chiar funcţionează! Un studiu realizat de cercetătorii de la American Chemical Society relevă faptul că cireşele preparate sub formă de suc sau consumate ca atare (200 g – 300 g/zi) pot avea un efect puternic  antioxidant şi antiinflamator (substanţele din cireşe neutralizează acţiunea ciclo-oxigenazelor, enzime care declanşează procesul inflamator).

Legumele verzi combat cearcănele

Cred că ai observat de multe ori că o alimentaţie bogată în legume proaspete îţi transform, cumva, tenul. Pare (sau chiar şi e) mai radios, mai luminous. Trebuie doar să fii perseverentă. De pildă, salata verde, spanacul, ceapa verde, andivele, broccoli sunt doar câteva dintre legumele bogate în vitamina A care ajută la estomparea cearcănelor prin reoxigenarea ţesutului şi reducerea aspectului vineţiu graţie efectului de revitalizator.

Zmeura previne cuperoza

Numeroase studii de nutriţie relevă faptul că antocianinele (la baza, antioxidanţi) din zmeură ajută la prevenirea apariţiei cuperozei. Mai exact, câte 250 de grame de zmeură pe zi funcţionează întocmai ca un puternic remediu anticuperozic, îmbunătăţind elasticitatea şi densitatea ţesutului din jurul pomeţilor, ochilor, bărbiei şi nasului. În plus, zmeura ajută la creşterea rezistenţei micilor vase sanguine ale pielii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Intoleranţa la gluten nu este o modă!
Intoleranţa la gluten nu este o modă!
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”