Osteomielita: cauze, simptome, tratament

Osteomielita: cauze, simptome, tratament

Osteomielita: definiţie

Osteomielita este o infecţie osoasă care survine pe fondul proliferării anumitor bacterii sau fungi în organism, în special la nivelul oaselor. În lipsa unui tratament rapid şi adecvat, osteomielita poate duce la complicaţii severe, uneori chiar la amputaţia membrului afectat. Infecţia osoasă la copii survine mai ales la oasele lungi ale braţelor şi picioarelor, în timp ce la adulţi se manifestă cu precădere la nivelul coloanei vertebrale sau al şoldurilor.

 

Aproximativ 80% din cazurile de osteomielită au drept cauză o rană care favorizează infecţia osoasă de natură bacteriană sau fungică, iar simptomele includ durere, spasme musculare şi febră crescută.

Osteomielita: simptome

Printre simptomele care pot sugera existenţa osteomielitei amintim:

  • Durere localizată
  • Febră, frisoane şi/sau transpiraţie excesivă
  • Înroşirea şi/sau umflarea zonei infectate
  • Iritabilitate sau senzaţie generală de rău
  • Secreţii purulente din zona infectată
  • Rigiditate articulară
  • Letargie
  • Umflarea gleznelor, gambelor

Osteomielita: cauze

Cea mai frecventă cauză a osteomielitei este infecţie cu bacteria Staphylococcus aureus, care există în mod normal pe suprafaţa pielii, dar care nu provoacă probleme decât atunci când sistemul imunitar al gazdei este slăbit. Tăieturile, rănile profunde, arsurile sunt adesea calea prin care bacteriile sau fungii pătrund în circulaţia sangvină şi afectează inclusiv oasele, ducând la osteomielită.

De asemenea, în apariţia osteomielitei sunt implicaţi anumiţi factori de risc, precum:

Osteomielita: diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului de osteomielită, medicul va examina pacientul şi va nota simptomele pe care acesta le prezintă, precum şi istoricul său medical. În completarea acestui examen clinic, medicul poate recomanda efectuarea mai multor teste pentru confirmarea diagnosticului de osteomielită, precum: analize de urină, coprocultură, exsudat faringian, ecografie, radiografie, IRM, biopsie osoasă etc.

Osteomielita: tratament

Majoritatea cazurilor de osteomielită sunt tratabile, însă infecţiile cronice pot necesita un tratament mai agresiv şi de lungă durată, posibil şi intervenţie chirurgicală sau amputaţia membrului afectat. Cu cât tratamentul este instituit mai devreme, cu atât riscul de complicaţii este mai redus, iar şansele de vindecare sunt mai mari.

De regulă, tratamentul iniţial constă în administrare de antibiotice – după efectuarea antibiogramei – pe cale orală sau intravenos, pe o durată de până la 6 săptămâni. Alteori poate fi necesară intervenţia chirurgicală, care constă în rezecţia ţesutului bolnav şi drenarea abceselor.

Uneori, cauza osteomielitei poate fi o proteză, cum este cea de şold sau de genunchi, motiv pentru care poate fi necesară înlocuirea acesteia şi drenajul şi debridarea zonei infectate.

Osteomielita: prevenţie

Pentru a reduce riscul de osteomielită se recomandă: igienizarea strictă a rănilor deschise, folosirea echipamentelor de protecţie în timpul practicării sporturilor, adoptarea unei diete echilibrate, bogată în fructe, legume, carne slabă şi cereale integrale, evitarea fumatului, purtarea de încălţăminte adecvată, menţinerea unei greutăţi corporale în limitele normale, exerciţiile fizice zilnice şi evitarea consumului excesiv de alcool.

Autor: Paula Rotaru

Surse: healthline.com, medicalnewstoday.com

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica