Litiaza biliară: cauze, simptome, tratament, prevenţie

Litiaza biliară: cauze, simptome, tratament, prevenţie
Calculii sau pietrele la vezica biliară – un mic săculeţ situat sub ficat, care are rolul de a elimina conţinutul bilei – pot bloca intestinul subţire, ceea ce duce la apariţia durerii, în special în regiunea superioară a abdomenului, pe partea dreaptă a corpului. Durerea se intensifică mai ales după mesele copioase, bogate în grăsimi, care contractă vezica urinară şi favorizează inflamaţia intestinului. Sursa foto: 123rf.com

Litiaza biliară (pietrele ori calculii la vezica biliară) este o afecţiune care constă în acumularea de colesterol, calciu sau bilirubină în vezica biliară (colecist), care se solidifică şi dau naştere aşa-numitelor pietre. Acestea pot avea diverse mărimi, putând ajunge la dimensiunea unei nuci. Unii oameni pot dezvolta mai multe pietre sau calculi în vezica biliară.

Litiaza biliară este o afecţiune destul de des întâlnită – se estimează că aproximativ 10% dintre americani se confruntă cu această problemă, afecţiunea fiind mai frecventă în rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani (peste 20% dintre persoanele din această categorie au pietre la vezica biliară).

În majoritatea cazurilor, litiaza biliară este cauzată de excesul de colesterol, nu duce la apariţia unor simptome îngrijorătoare şi nu necesită tratament, dar există şi situaţii când acestea se formează din cauza excesului de calciu şi bilirubină (mai ales în cazul persoanelor care suferă de steatoză alcoolică sau anemie hemolitică), cresc în dimensiuni, duc la apariţia complicaţiilor şi, neapărat, pacientul trebuie să se adreseze medicului.

Aceşti calculi pot stagna în vezica biliară sau se pot deplasa în canalele biliare, împiedicând astfel  mecanismul de evacuare a bilei. În acest mod, infecţiile bacteriene sunt mai uşor de contractat şi există riscul unor complicaţii severe.

Litiaza biliară: simptome

Până la 80% dintre pacienţii cu calculi biliari nu prezintă simptome ani de-a rândul, aceştia stagnând în vezica biliară fără să provoace probleme. Durerea apare în momentul în care aceşti calculi blochează ductele biliate, proces care duce la inflamarea vezicii biliare (numită şi colică biliară). Acest tip de durere se manifestă în cadranul superior al abdomenului, de obicei pe partea dreaptă, chiar sub coaste. De regulă, durerea se intensifică după mesele copioase, bogate în grăsimi, putând persista până la 12 ore.

Alte posibile simptome care pot apărea în caz de litiază biliară sunt:

  • Vărsăturile
  • Senzaţia de greaţă
  • Febră sau/şi frisoane (în cazul în care vezica biliară se inflamează şi se dezvoltă o infecţie bacteriană)
  • Îngălbenirea pielii şi a albului ochilor
  • Infecţiile bacteriene cauzate de inflamarea vezicii biliare (colecistita) se pot răspândi rapid în organism, cauzând sepsis, o urgenţă medicală. De asemenea, pietrele biliare pot bloca inclusiv canalele pancreatice, cauzând inflamarea pancreasului (pancreatită).

O altă complicaţie constă în perforarea mucoasei care acoperă vezica biliară, ceea ce duce la vărsarea conţinutului acesteia în cavitatea abdominală (peritonită).

De asemenea, o piatră de mari dimensiuni care ajunge în intestinul subţire creşte riscul de blocaj intestinal (ileusul biliar), o complicaţie destul de rar întâlnită, în special la persoanele vârstnice.

Trebuie menţionat faptul că persoanele care au pietre la vezica biliară prezintă un risc mai crescut de apariţie a cancerului de vezică biliară sau a colangiocarcinomului (cancerul ductelor biliare).

Cauze

Cauzele litiazei biliare nu sunt pe deplin cunoscute, dar este posibil ca acestea să ia naştere ca urmare a excesului de colesterol, calciu sau bilirubină (nivelul crescut al acestei substanţe este specific afecţiunilor hepatice, infecţiilor biliare sau anumitor afecţiuni ale sângelui) din bilă.

De asemenea, se cunosc anumiţi factori care pot creşte riscul de apariţia a calculilor biliari, cum ar fi:

  • Sexul (femeile sunt mai predispuse la această afecţiune în comparaţie cu bărbaţii)
  • Vârsta înaintată
  • Obezitatea
  • Scăderea rapidă în greutate (ca urmare a unor diete restrictive sau a intervenţiei bariatrice)
  • Istoricul familial de calculi biliari
  • Alimentaţia bogată în grăsimi şi săracă în fibre
  • Sedentarismul
  • Sarcina
  • Diabetul
  • Administrarea anumitor medicamente (de exemplu, contraceptivele sau medicamentele de substituţie hormonală)
  • Afecţiunile ficatului

Diagnostic

Principalul simptom care poate indica spre un diagnostic de litiază biliară este durerea abdominală care radiază spre umărul drept. Pentru confirmarea acestui diagnostic, medicul va recomanda efectuarea unei ultrasonografii, care are o acurateţe de 95% în depistarea calculilor biliari. Alte posibile teste recomandate sunt: ultrasonografia endoscopică, imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM/RMN), tomografie computerizată (CT), colangiopancreatografia prin rezonanţă magnetică etc.

De asemenea, pot fi indicate anumite teste de sânge pentru a evalua starea ficatului (nivelul crescut de bilirubină şi de anumite enzime hepatice sunt specifice litiazei biliare).

Litiaza biliară: tratament

Calculii biliari care nu cauzează simptome nu necesită tratament. Dacă, totuşi, apare durerea, trebuie menţionat că schimbarea regimului alimentar nu este suficientă. Durerea poate semnala un blocaj al calculilor biliari, caz în care se impune intervenţia chirurgicală de eliminare a veziculei biliare (colecistectomie). Acest proces poate fi realizat laparoscopic, fără incizii de mari dimensiuni şi cu o perioadă de recuperare mult mai scurtă. În cadrul acestei intervenţii, specialistul poate identifica un eventual blocaj al ductelor biliare şi poate elimina calculii respectivi. La ora actuală, colecistectomia se poate face și cu ajutorul chirurgiei robotice.

În cazul pietrelor biliare formate din depozite de colesterol care sunt localizate în vezica biliară se poate recurge la administrarea unor medicamente specifice, pe cale orală, de 2-3 ori pe zi, care pot dizolva calculii biliari de mici dimensiuni în termen de aproximativ 6 luni. Pietrele mai mari au nevoie de mai mult timp pentru a se dizolva cu ajutorul medicamentelor, de unul până la doi ani. Dar acest lucru nu garantează faptul că nu vor apărea alţi calculi. De fapt, statisticile arată că persoanele care scapă de calculii biliari prin medicamente vor dezvolta din nou, la cel mult 5 ani distanţă, alţi calculi, mai ales dacă nu respectă indicaţiile medicului.

Prevenţie

Riscul de litiază biliară poate fi redus urmând anumite reguli, precum:

  • Nu săriţi peste mesele principale ale zilei şi încercaţi să mâncaţi zilnic la aproximativ aceleaşi ore
  • Dacă trebuie să scădeţi în greutate, nu vă înfometaţi şi nu apelaţi la diete stricte (este indicat să slăbiţi între 0,5 grame şi 1 kilogram pe săptămână, nu mai mult)
  • Evitaţi alimentele grase, prăjite, bogate în colesterol sau zahăr
  • Limitaţi consumul de alcool
  • Faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi

Surse: mayoclinic.org, msdmanuals.com, emedicinehealth.com

Articol actualizat în 2022.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal