Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Frigiditate: ce este, cauze, simptome, tratament

Sursa foto: 123rf.com Sursa foto: 123rf.com

Frigiditate: definiţie

Frigiditatea este o disfuncţie sexuală care constă în reducerea dorinţei sexuale, a plăcerii şi a interesului faţă de actul sexual iniţiat de partener, care poate surveni pe fondul unor tulburări emoţionale (depresie, anxietate, teamă, furie, stres etc.), dar şi din cauza unor probleme fizice. Uneori, frigiditatea se poate manifesta şi prin senzaţia de dezgust ori de teamă faţă de actul sexual, simptome care apar, de regulă, în urma unui viol. Citeşte şi: Cum tratezi traumatizantele efecte psihologice ale violului

Se estimează că aproximativ 40% dintre femei, majoritatea cu vârsta peste 50 de ani, se confruntă cu diverse disfuncţii sexuale, care includ şi frigiditatea, la un moment dat pe parcursul vieţii.

Chiar dacă această problemă este neplăcută şi multe femei se pot izola sau pot întâmpina greutăţi în viaţa de cuplu, există metode de tratament eficiente.

Cuprins
Frigiditate: definiţie
Frigiditate: simptome
Frigiditate: cauze
Frigiditate: diagnostic
Frigiditate: tratament
sus

Frigiditate: simptome

În majoritatea cazurilor de frigiditate, simptomele sunt trecătoare, ocazionale, dar sunt şi situaţii când manifestările sunt prezente de fiecare dată când se iniţiază actul sexual. Printre simptomele frigidităţii amintim:

  • Reducerea dorinţei sexuale
  • Pierderea interesului pentru sex
  • Lipsa de iniţiativă sau de receptivitate din partea partenerului în privinţa actului sexual
  • Absenţa excitaţiei sexuale sau a plăcerii din timpul actului sexual
  • Lipsa de reacţie la stimularea organelor genitale sau la vizionarea filmelor erotice
  • Absenţa lubrifierii vaginale ca urmare a stimulării clitorisului sau a altor zone erogene
sus

Frigiditate: cauze

Frigiditatea poate fi o consecinţă a mai multor factori. Vârsta înaintată, stresul, depresia, anxietatea, stima de sine scăzută, furia, teama, traumele survenite în urma unui viol, lipsa de încredere în partener, certurile în cuplu sunt, toate, posibile cauze psihologice ale frigidităţii.

Alte cauze ale frigidităţii pot fi:

  • Dezechilibrele hormonale survenite la menopauză, în timpul sarcinii sau ca urmare a administrării de contraceptive orale
  • Circulaţia sangvină deficitară
  • Leziunile nervoase la nivelul pelvisului
  • Infecţiile vaginale (vaginită) sau ale vezicii urinare (cistită)
  • Uscăciunea vaginală (atrofia vaginală)
  • Anumite medicamente (antidepresive)
  • Chimioterapia/radioterapia
  • Diabetul
  • Stimularea sexuală insuficientă (preludiul sexual redus sau absent)
  • Insomnia
  • Oboseala cronică
  • Carenţa de minerale
  • Scleroza multiplă
sus

Frigiditate: diagnostic

În majoritatea cazurilor, diagnosticul de frigiditate nu identifică o cauză de natură fizică, ci una de ordin psihic. Diagnosticul se stabileşte pe baza simptomelor prezentate de pacientă, dar şi a istoricului medical al acesteia. Dacă stimularea sexuală nu duce la excitaţie, cel mai probabil este necesar un examen imagistic al pelvisului, pentru a stabili dacă la bază poate fi o problemă de natură medicală (infecţii, leziuni nervoase). 

De asemenea, medicul poate recomanda un examen complet al sângelui, pentru evaluarea stării generale de sănătate a pacientei.

De cele mai multe ori însă, frigiditatea este o consecinţă a reducerii nivelului de testosteron din sânge. Există însă şi situaţii când frigiditatea este cauzată de factori psihologici precum cei menţionaţi mai sus, caz în care se impune consilierea din partea unui specialist (psiholog, psihoterapeut, sexolog, specialist în relaţii de cuplu), care poate identifica tulburarea emoţională ce stă la baza frigidităţii, iniţiind ulterior un plan de tratament corespunzător.

sus

Frigiditate: tratament

Tratamentul frigidităţii depinde de cauza acesteia şi poate consta în terapie hormonală, consiliere psihologică sau ambele. În cazul în care pacienta ia antidepresive care determină apariţia frigidităţii, tratamentul poate consta în simpla ajustarea a dozei acestora sau în schimbarea lor cu altele.

Cu ajutorul unui psihoterapeut specializat în relaţii de cuplu/familie, pacienta poate descoperi, împreună cu partenerul, care este problema de bază şi cum poate redescoperi plăcerea actului sexual. În cazul unei traume psihologice survenite în urma unui viol sau alt abuz de natură sexuală, pacienta are nevoie de terapie psihologică specializată pentru a trece peste acest şoc emoţional şi pentru a-şi redobândi încrederea în ea însăşi, dar şi în alţi bărbaţi.

Foarte importantă este şi comunicarea dintre partenerii de cuplu. Aceştia trebuie să îşi mărturisească temerile unul altuia, să recunoască problema şi să facă eforturi pentru a-şi redescoperi dorinţa sexuală. Cuplurile care sunt împreună de multă vreme se confruntă deseori cu pierderea dorinţei sexuale. Vezi aici cum poţi readuce sau menţine pasiunea în relaţia de cuplu!

Autor: Paula Rotaru

Surse: msdmanuals.com, healthline.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Mediafax nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.



Cele mai citite din Ginecologie din ultimele 7 zile

Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

În această lună ai parte de o atmosferă excelentă în familie, datorită unui succes care îi priveşte pe toţi cei ai casei. Se anunţă o veste bună pentru viitorul tău alături de cei dragi...citește mai departe

×

Zf.ro
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul...
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care...
S-a TERMINAT. Putin şi Erdogan sunt la...
BusinessMagazin.ro
Cele mai bune locuri de muncă. Bugetari care primesc salarii de mii de euro lunar din banii populaţiei deşi ei nu au nicio funcţie şi nici nu fac nimic Cele mai bune locuri de muncă. Bugetari...
Încă un gigant bancar pe marginea prăpastiei....
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
Virusul mortal din China, coronavirsul, armă mortală? Scenariul despre ”arma perfectă” apărut în 1981 Virusul mortal din China, coronavirsul,...
O nouă televiziune în România. Ce programe...
Ce pensie are Nina Iliescu, fosta doamnă...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC O companie britanică lansează în 2020...
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în...
Xiaomi Mi 10 şi Mi 10 Pro, anunţate oficial...
ProMotor.ro
Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil în România Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil...
Este atât de UȘOR să aduci o mașină...
Primele imagini cu viitorul Logan arată...
Descopera.ro
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE sexual pentru bărbaţi Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE...
Maria cea SÂNGEROASĂ, regina de o frumuseţe...
Tinerele ce SEDUCEAU soldaţii nazişti:...
ULTIMA ORĂ
Povestea cutremurătoare a unei femei, transformată la doar 12 ani în „soţia” tatălui său

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.