Cristi Pascu: Nodurile împletite şi coafurile retro sunt în trend în această toamnă

Hairstylistul Cristi Pascu ne dezvăluie ce se poartă toamna aceasta atunci când vorbim de coafuri de ocazie.
  • Publicat:

Hairstylistul Cristi Pascu ne dezvăluie ce se poartă toamna aceasta atunci când vorbim de coafuri de ocazie. De la noduri, ca element de noutate în preferinţele doamnelor, la coafuri cu influenţă retro, desprinse parcă din filmele de epoca, iată ce recomandă specialistul.

Împletituri şi noduri

“În acest sezon, laitmotivul este “back in time” şi la mare căutare sunt împletiturile. Se poartă părul uşor romantic, accesorizat cu agrafe sau bentiţe cu iz antic, prezente acum în colecţile unor case de modă cunoscute. Pentru femeile cu păr lung se poartă coafurile pe bază de noduri. Vorbim despre un nod mare, la spate, sau despre noduri făcute dintr-o şuviţă, asta pentru femeile care îşi doresc coafuri mai moderne şi mai avangardiste”, declară Cristi Pascu.

Beach Waves

“Femeilor cu părul mai scurt le recomand “beach waves” sau acele cute retro, întâlnite foarte mult la doamnele din perioada interbelică. Acest tip de coafură conferă un aer misterios posesoarei”, continuă Cristi Pascu.

Cărarea exagerată pe stânga sau dreapta

“Doamnele cu păr lung pot opta pentru cărările mult date într-o parte, care pun foarte bine în evidenţă o rochie preţioasă şi conferă întregii apariţii un plus de dramatism. Acestea sunt genul de coafuri de Oscar, când părul este dat foarte mult într-o parte, cu o cărare exagerată pe dreapta sau pe stânga. Vă puteţi coafa aşa la o premieră de film sau la o seară de gală de la Operă, când eticheta impune o rochie de seară elaborată, cu decolteu adânc şi cu umerii goi”, mai declară Cristi Pascu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: