Vopseaua de păr crește riscul de cancer

Vopseaua de păr este pentru multe femei o necesitate, nu neapărat un moft. Firele de păr albe apar la vârste din ce în ce mai tinere și nicio femeie nu e încântată să-și lase firele de păr alb la vedere. Așa se face că vopseaua de păr permanentă este necesară fie pentru a acoperi firele de păr albe sau pentru a îmbunătăți aspectul culorii, fie că o schimbi sau doar o intensifici cu vopsea.
  • Publicat:
Vopseaua de păr crește riscul de cancer

Sunt însă oameni de știință care cred că vopseaua de păr poate crește riscul apariției unor tipuri de cancer, inclusiv cancer de sân, de piele sau ovarian, spune un studiu recent.

Studiu cu privire la riscul vopsitului părului

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Harvard și publicat în Jurnalul BMJ, vopselele pentru păr au avut un impact crescut asupra probabilității dezvoltării unor anumite tipuri de cancer. Utilizarea vopselei de păr este foarte frecventă, mai ales în rândul grupurilor de femei în vârstă, deoarece acestea doresc să-și acopere firele de păr albe. S-a constatat că 50-80% dintre femei și 10% dintre bărbații mai în vârstă de 40 de ani folosesc vopsea permanentă pentru păr în SUA și Europa.

Pentru a avea o mai bună înțelegere a riscului de cancer datorat vopselelor pentru păr, cercetătorii au analizat datele a 117.200 de femei care au fost expuse la vopsea permanentă pentru firele de păr albe. Niciuna dintre aceste femei nu a avut antecedente de cancer și au fost observate timp de 36 de ani. Utilizarea vopselei permanente a fost asociată cu un risc crescut de carcinom bazocelular al pielii. Riscul a fost mai mare la femeile cu păr deschis la culoare.

Rezultatele au constatat un risc crescut de trei tipuri de cancer de sân – receptor de estrogen negativ, receptor de progesteron negativ și receptor de hormon negativ. Și cancerul ovarian a fost legat de utilizarea vopselelor permanente pentru păr. Riscul crește odată cu creșterea cantității și frecvenței cu care femeile au folosit vopseaua.

Riscul apariției limfomului Hodgkin a fost observat și el ca urmare a utilizării vopselei permanente pentru păr la femeile cu păr natural închis la culoare. Se pare că nuanțele mai închise au concentrații mai mari.

Vopseaua de păr: cum să o aplici corect

Iată câteva sfaturi pe care le puteți urma pentru a vă colora părul în cel mai sigur mod:

– Nu lăsați colorantul pe scalp mai mult decât timpul recomandat.
– Clătiți bine scalpul cu apă pentru a îndepărta colorantul.
– Asigurați-vă că purtați mănuși în timp ce aplicați vopseaua.
– Nu amestecați două produse diferite, dacă instrucțiunile nu spun acest lucru.
– Urmați toate instrucțiunile menționate pe produs. Cele mai frecvente și periculoase ingrediente din vopselele de păr includ: amoniac, peroxid, p-fenilendiamină, diaminobenzen, toluen-2, 5-diamină și resorcinol. Toate aceste substanțe chimice pot provoca iritații grave ale pielii, ochilor și plămânilor. Acestea pot provoca, de asemenea, arsuri chimice, vezicule la nivelul scalpului, căderea părului și chiar cancer.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân