Șamponul: în ce cantitate trebuie să-l folosești și cum să te speli corect pe cap

Dacă înveți să folosești corect șamponul, atunci nu vei mai irosi nici produs, nici bani.
  • Publicat:
Șamponul: în ce cantitate trebuie să-l folosești și cum să te speli corect pe cap
Foto: pexels

Dacă te numeri printre persoanele care schimbă tuburile de șampon mai repede decât se așteaptă, atunci înseamnă că folosești prea mult produs. Există câțiva factori care determină cât șampon ar trebui să folosești la o spălare în funcție de densitatea părului și de textura lui. Dacă înveți să folosești corect șamponul, atunci nu vei mai irosi nici produs, nici bani.

Când este prea mult?

În primul rând, trebuie să luăm în calcul două aspecte: dacă folosești o cantitate adecvată de șampon în timpul unei spălări și cât de des te speli pe cap. Răspunsul la prima întrebare are la bază faptul că dacă folosim mai mult produs, nu ne va ajuta cu nimic. Avem nevoie de o cantitate suficientă pentru a îndepărta excesul de sebum și produsele pe care le-am folosit până la sesiunea de spălare. Așadar, clătește bine părul înainte de șamponare și folosește o cantitate corect în funcție de textura firului de păr și densitatea lui.

Frecvența cu care îți speli părul este și ea un factor important. Trebuie să te întrebi dacă părul chiar are nevoie de acea spălare. Spălarea în exces poate îndepărta uleiurile naturale produse de scală, care sunt esențiale pentru un păr și scalp sănătos.

Cât produs ar trebui să folosești și cum să nu irosești șamponul?

Cei mai importanți factori care determină cantitatea corectă pe care trebuie să o folosești sunt textura și densitatea. Ca o regulă de aur, pentru părul fin se recomandă o cantitate cât o monedă de 50 de bani, iar pentru părul des folosește o cantitate puțin mai mare, la fel și în cazul în care ai părul creț.

Pentru a nu irosi prea mult produs, iată cum este corect să te speli pe cap:

Clătește părul. Asta înseamnă să ții părul sub jetul de apă pentru 1-2 minute astfel încât firul de păr să se înmoaie înainte de șamponare. De asemenea, este o modalitate ideală de a îndepărta impuritățile care pot afecta eficiența șamponului.

Evită să torni șampon pe păr direct din sticlă. Nu numai că vei folosi mai mult produs decât este necesar, dar vei îngreuna și părul. Pune produsul în palme, aplică-l pe scalp și masează.

Începe șamponarea de la ceafă. Acolo părul este mai des și poți trece treptat către linia părului. Masează scalpul pentru 2 minute, apoi clătește.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân