Ruperea părului: cum poate fi combătută?

Ruperea părului este o problemă destul de întâlnită în rândul femeilor și nu este deloc greu de identificat.
  • Publicat:
Ruperea părului: cum poate fi combătută?
Foto: pexels

Ruperea părului este o problemă destul de întâlnită în rândul femeilor și nu este deloc greu de identificat. Acele vârfuri despicate, micile fire de păr pe haine și un apect neglijent sunt cele care semnalează că părul tău are nevoie de ajutor. Iată ce trebuie să știi despre cum poți combate ruperea părului, atât acasă, cât și la salon.

Înainte de toate trebuie să înțelegem de ce se întâmplă acest lucru cu părul nostru, pentru că în spatele acestei probleme nu stă un singur motiv. Mai exact, dacă dormi cu părul umed, dacă ai exagerat cu vopsirea părului sau ai folosit prea multe surse de căldură pentru styling, atunci părul are de suferit. Prea multă tensiune asupra lui duce la subțierea firului de păr și îl face să fie mai predispus să se rupă. Specialiștii Wella Professionals ne spun ce avem de făcut în acest sens.

Cum combatem ruperea părului?

Folosește balsam

Balsamul este unul dintre produsele vitale pentru un păr sănătos și, în această situație, se recomandă un produs care să te ajute să îndepărtezi rezidurile de pe lungimi, fără să înlăture uleiurile esențiale.

Nu uita de hidratare

Părul se rupe atunci când firul de păr este deshidratat. Pentru a-i oferi din nou acea duritate, ai nevoie de un șampon care să ofere hidratare intensă. Nu uita de balsam și masca tratament.

Fă un tratament la salon

În doar 15 minute, poți preveni ruperea părului dacă te lași pe mâna experților.

Folosește mai puțină surse de căldură

Ai grijă ca înainte de a folosi un uscător de păr să absorbi excesul de apă. Când părul este uscat natural în proporție de 60%, știi exact că acela este momentul în care poți apela la uscătorul de păr. Nu uita de protecția termică!

Piaptănă de jos în sus

După baie, întotdeauna ar trebui să începi să descurci mai întâi vârfurile, și abia apoi să te duci pe lungimi și rădăcină. Cât este ud, părul este mult mai fragil și predispus la rupere.

Folosește protecție termică

Ruperea părului se produce și atunci când nu folosim protecție termică înainte de a coafa părul cu aparate de styling pe bază de căldură.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”