Produsul antiperspirant pentru hiperhidroză (P)

  • Publicat:
Produsul antiperspirant pentru hiperhidroză (P)

Transpirația este un fenomen obișnuit, natural și chiar vital pentru oameni. Însă devine problematică atunci când pare că se manifestă în mod excesiv, trecând de limitele a ceea ce poate fi considerată o transpirație necesară din punct de vedere fiziologic. În acest caz, te poți confrunta cu hiperhidroză, iar dacă aceasta se manifestă în special în zona axilei, soluția constă într-un produs antiperspirant cu efect puternic, de lungă durată. Medicii specialiști recomandă acest spray antiperspirant – descoperă în continuare mai multe despre acest produs!

Ce este hiperhidroza?

Până să vorbim de beneficiile spray-ului, trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de el – mai exact, ce este hiperhidroza. Aceasta este o afecțiune constând în transpirație excesivă care apare în situații care nu presupun nevoia de eliminare a căldurii și răcire a organismului, în lipsa unor cauze precum stimuli externi sau fluctuații de temperatură. Se estimează că afectează aproximativ 1% din populația globală. Se manifestă în special în rândul tinerilor adulți cu vârsta între 18 și 40 de ani și poate avea un impact negativ în special asupra calității vieții acestora.

Hiperhidroza poate fi sistemică (prezentă pe întregul corp) sau localizată (în anumite regiuni, precum axila, palmele, tălpile). De asemenea, în funcție de cauza hiperhidrozei, aceasta este primară (nu are o cauză clară, nefiind declanșată de stimuli externi, temperatură sau boli) sau secundară (cauzată de tratamente medicamentoase, infecții sau diverse afecțiuni endocrine, metabolice sau neurologice).

Nu orice antiperspirant este potrivit pentru hiperhidroza axilară

Hiperhidroza axilară este cel mai des întâlnită dintre tipurile de hiperhidroză localizată, fiind prezentă în 80% din cazuri. Este, probabil, și cea mai deranjantă, întrucât se poate observa foarte ușor datorită pătării hainelor în zona axilei și a mirosului neplăcut de transpirație.

De cele mai multe ori, un produs antiperspirant obișnuit nu va face față hiperhidrozei axilare, întrucât majoritatea sunt create în condiții de transpirație normală. Trebuie să alegi un produs cu efect antiperspirant puternic și de lungă durată, care să reducă semnificativ atât transpirația propriu-zisă, cât și mirosul neplăcut cauzat de aceasta. În același timp, fiind vorba de o zonă sensibilă, acesta nu trebuie să aibă ingrediente iritante pentru piele.

Spray antiperspirant – recomandarea specialiștilor

Recomandat în special pentru hiperhidroza axilară, spray-ul antiperspirant asigură protecție intensă și de lungă durată, cu o eficacitate demonstrată dermatologic de până la 90% după doar 3 aplicări. Acesta conține clorhidrat de aluminiu în concentrație de 20%, într-o bază de alcool denaturat și silicon PEG-12 dimethicone. Prezența aluminiului în compoziția produsului nu implică niciun risc asupra sănătății grație modului de acționare – aluminiul formează la suprafața pielii un complex insolubil împreună cu proteinele din piele și, prin urmare, nu se absoarbe prin piele în sânge. Acest complex contribuie la reducerea glandelor sudoripare și, astfel, reducerea semnificativă și chiar oprirea transpirației.

Spray-ul antiperspirant se remarcă și prin modul de aplicare. La început, trebuie aplicat de 3-5 ori pe săptămână, seara, înainte de culcare, obligatoriu pe pielea uscată (dacă nu este îndeajuns de uscată, se recomandă folosirea pudrei de talc sau a uscătorului de păr). Ulterior însă, acțiunea complexului se intensifică, astfel că produsul necesită doar 1-2 aplicări pe săptămână. Acesta trebuie combinat, desigur, cu o rutină de îngrijire obișnuită și, de asemenea, poate fi folosit în combinație cu un deodorant obișnuit, pe care îl poți aplica a doua zi dimineața.

Alte beneficii și posibile contraindicații ale spray-ului antiperspirant

Pe lângă acțiunea intensă împotriva hiperhidrozei, spray-ul antiperspirant se remarcă și grație unor beneficii secundare. În primul rând, fiind un produs disponibil sub formă de spray, este ușor de aplicat; nici nu lasă urme pe haine, întrucât nu conține pudră. Tot atât de important, spray-ul este incolor, inodor (nu conține parfum) și hipoalergic, riscul de iritații fiind minim. Este potrivit pentru toate tipurile de piele și, grație lipsei parfumului, poate fi folosit și de femei, și de bărbați. De asemenea, este recomandat pentru axilă, însă poate fi folosit și în cazul transpirației tălpilor.

În teorie, spray-ul antiperspirant nu are contraindicații, însă specialiștii recomandă evitarea produsului în anumite situații, pentru a nu provoca iritarea pielii. Spray-ul nu trebuie folosit timp de aproximativ 48 de ore înainte și după epilare sau ras în zona axilei. De asemenea, pielea nu trebuie epilată sau rasă timp de 24 de ore înainte de aplicarea produsului. Nu în ultimul rând, nu se recomandă aplicarea pe suprafețe mari, direct pe mucoasă sau pe pielea lezată.

Cu spray-ul antiperspirant poți scăpa de toate neplăcerile asociate cu transpirația excesivă, pentru a te bucura din plin de viața de zi cu zi și a-ți îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Vei uita de hiperhidroza axilară după doar câteva aplicări! Produsul este disponibil în toate farmaciile din țară.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân