Implantul de păr, o șansă pentru redobândirea podoabei capilare

  • Publicat:
Implantul de păr, o șansă pentru redobândirea podoabei capilare

Dacă sunteți în căutarea unei soluții permanente pentru rezolvarea disconfortului cauzat de căderea părului, puteți să luați în considerare implantul de păr. Acesta poate fi efectuat in egală măsură atât bărbaților cât și femeilor care au probleme de calviție din diverse motive începând cu vârsta de 19-20 ani și care au un număr suficient de foliculi în zona donatoare.

Intervenția de implant de păr permite chirurgului sa transplanteze firele de păr sănătoase de pe scalp în zonele afectate, obținându-se astfel rezultate cu aspect natural. Procedura reprezintă extracția unităților foliculare ale pacientului din zonele scalpului care în general nu sunt afectate de calviție – occipital și temporal – și reimplantarea acestora în aria afectată. În acest fel, firul de păr continuă să crească în mod natural. Rezultatele depind în mare măsură de tehnica chirurgicală folosită în cadrul procedurii de transplant de păr.

Medicii specializați în transplantul de păr vă pot spune dacă sunteți un candidat bun pentru această procedură în urma unei consultații care presupune o examinare amănunțită a scalpului și dacă este cazul un set de analize pentru a afla cauza căderii părului.

O procedură de transplant de păr poate să dureze între patru și opt ore, însă, dacă este nevoie de un număr mare de grafturi (fire de păr cu rădăcină), procedura se poate efectua în două zile.

Majoritatea pacienților rămân conștienți pe toată durata intervenției chirurgicale și au nevoie doar de o anestezie locală la nivelul scalpului. Chirurgul prelevează grafturile unul câte unul, implantându-le cu ajutorul implantatoarelor.

Unu-doi membri ai echipei de transplant de păr pot ajuta la transplantarea firelor de păr sănătoase. Odată ce toate firele de păr au fost transplantate, scalpul va fi bandajat și se vor da instrucțiuni pentru îngrijirea la domiciliu.

Majoritatea pacienților văd rezultatele finale la aproximativ opt-nouă luni de la intervenție.

Este important de știut că între două și opt săptămâni după operație, părul transplantat va cădea. Acest aspect este normal. Până în a treia lună, părul poate părea mai subțire decât înainte de transplant. Din nou, acest lucru este normal.

Pentru a obține cele mai bune rezultate de la un transplant de păr, doctorul specialist vă poate recomanda medicație sau tratamente locale care tratează alopecia și pot ajuta la creșterea densității capilare si volumului capilar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân