Cea mai eficientă și nedureroasă metodă pentru epilarea mustății

  • Publicat:
Cea mai eficientă și nedureroasă metodă pentru epilarea mustății
Foto: Shutterstock

Probabil te gândești că epilarea mustății cu ceară este singura metodă prin care poţi îndepărta nesuferitele fire de păr. Află însă că există multe alte tehnici care te pot scăpa de mustaţă, mult mai puţin dureroase, dar cu avantaje şi dezavantaje.

Sub nicio formă nu folosi lama de ras, pentru că pot apărea iritaţii, tăieturi sau fire de păr crescute sub piele! Descoperă mai jos care sunt cele mai cunoscute metode pentru epilarea mustății.

Epilarea mustății cu benzi de ceară sau cu ață

Pensatul – este eficient doar dacă ai câteva fire mai rebele. Procedura este însă destul de dureroasă, mai ales că zona de deasupra buzei este foarte sensibilă.

Kit pentru epilarea mustăţii acasă – conţine benzi cu ceară care se folosesc foarte uşor şi sunt foarte eficiente. Dezavantajul constă în faptul că zona epilată va fi inflamată o perioadă. În plus, există riscul să crească fire de păr sub piele.

Epilarea la salon cu ceară – este cam dureroasă, ce-i drept, dar cosmeticiana are mai multă experienţă decât tine, astfel încât chinul va dura mult mai puţin decât te aştepţi. Este, totuşi, cea mai eficientă metodă de eliminare a mustăţii, aşa că merită să faci o programare la salon dacă te deranjează aspectul tău. Rezultatele se vor menţine câteva săptămâni!

Epilarea cu aţă – implică răsucirea unor fire de aţă din bumbac peste firul de păr nedorit. Odată prins firul de păr, acesta se smulge printr-o mişcare fermă şi rapidă. Metoda nu este dureroasă, nu prezintă riscuri pentru piele, iar rezultatele se menţin câteva săptămâni. Partea proastă este că nu se practică destul de des în saloane, probabil din lipsa de experienţă a cosmeticienelor.

Epilarea cu zahăr sau cremă epilatoare 

Epilarea cu zahăr – poate fi făcută şi acasă, şi la salon. Iată cum se prepară benzile epilatoare cu zahăr: amestecă o jumătate de ceaşcă de zahăr cu zeama de la o lămâie şi puţină apă, apoi amestecă-le bine şi lasă-le pe foc, într-un ibric, până obţii o pastă lipicioasă, mai groasă decât ceara. Atenţie! Compoziţia nu trebuie să fiarbă şi se foloseşte doar după ce se răceşte. Poţi întinde compoziţia cu mâna sau te poţi folosi de o bucată de hârtie ori de o cârpă din bumbac. Apoi trage rapid şi ferm!

Crema epilatoare – e drept, nu implică durere, dar există riscul să apară iritaţii ale pielii, mai ales în cazul persoanelor cu tenul sensibil. Plus că nu oferă rezultate pe termen lung.

Epilarea definitivă cu laser, fără durere

Epilarea definitivă cu laser – este o soluţie permanentă de îndepărtare a mustăţii, mult mai puţin dureroasă decât epilarea cu ceară, iar rezultatele se văd în câteva şedinţe şi sunt permanente. Partea proastă este că în special femeile cu firul de păr foarte închis la culoare pot apela la această metodă, blondele având un grad mai redus de reuşită a procedurii, iar costurile sunt semnificativ mai mari decât ale celorlalte metode descrise mai sus.

Dacă părul facial creşte necontrolat, ar fi bine să faci o vizită şi medicului, pentru analize amănunţite, deoarece poate ascunde o problemă ginecologică de care suferă una din 10 femei! 

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...
Anunț de la Termoenergetica pentru românii care stau la bloc. Pregătirea instalațiilor pentru iarnă începe...
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...