5 mituri demontate despre operaţiile estetice de înfrumuseţare

Chirurgia estetică este, poate, domeniul cu cele mai multe mituri şi clişee care, în majoritatea cazurilor, sunt luate drept adevăruri absolute. Pentru ca sănătatea ta să nu aibă de suferit şi pentru a putea lua decizii corecte în legătură cu o eventuală intervenţie chirurgicală de acest gen trebuie să fii la curent cu adevărul din spatele celor mai comune mituri din chirurgia estetică.
  • Publicat:
5 mituri demontate despre operaţiile estetice de înfrumuseţare

Chirurgia estetică este, poate, domeniul cu cele mai multe mituri şi clişee care, în majoritatea cazurilor, sunt luate drept adevăruri absolute.

Pentru ca sănătatea ta să nu aibă de suferit şi pentru a putea lua decizii corecte în legătură cu o eventuală intervenţie chirurgicală de acest gen trebuie să fii la curent cu adevărul din spatele celor mai comune mituri din chirurgia estetică.

 

1. În buze se introduce Botox. FALS

Contrar opiniei curente, botoxul sau toxina butulinică nu se foloseşte pentru remodelarea buzelor, această substanţă reprezentând cea mai eficientă soluţie în tratamentul reducerii ridurilor fine şi a corecţiei conturului feţei. Botoxul este de asemenea utilizat pentru a reduce liniie inestetice din jurul ochilor, deasupra buzei sau pe gât.
“Tratamentul cu Botox elimină ridurile dintre sprâncene şi de pe frunte. Efectul acestei proceduri durează între trei şi şase luni şi acţionează prin paralizarea muşchiului unde este injectat, împiedicând astfel ridurile sau linia de încruntare să se formeze”, susţine Dr. Silvia Stănculescu-Vasalos.

Augmentarea buzelor este o procedură de chirurgie estetică ce se realizează cu ajutorul acidului hialuronic. “Tratamentele derma-filler sunt metodele cel mai frecvent utilizate pentru augmentarea buzelor. Există mai multe tipuri de substanţe folosite pentru augmentarea buzelor, dar cele mai frecvent utilizate sunt substanţele pe bază de acid hialuronic”, a subiniat chirugul estetician.
Acidul hialuronic este o substanţă ce se găseşte în mod natural în corpul uman şi astfel reacţiile alergice la acest tip de procedură sunt puţin probabile. Acidul hialuronic poate îmbunătăţi profilul estetic al buzelor prin conturarea formei, modificarea structurii şi creşterea în volum.

2. Liposucţia este o metodă eficientă de a scăpa de kilogramele în plus. FALS

Această afirmaţie nu este altceva decât un mit, căruia, din păcate, multe paciente care au ales o astfel de procedură i-au dat crezare. Liposucţia este un tratament estetic care permite eliminarea definitivă a ţesuturilor adipoase în exces, situate în general pe burtă, şolduri, genunchi sau braţe.

“Ideea conform căreia realizarea unei astfel de proceduri te scapă de kilogramele în plus este cât se poate de falsă. Liposucţia are scopul de a micşora circumferinţa zonelor operate prin eliminarea ţesutului adipos.”, explică specialistul.
Astfel, lipoaspiraţia nu poate înlocui un stil de viaţă sănătos, doar poate ajuta la eliminarea uniformă a excesului de grăsime.

3. În urma lipoaspiraţiei, grăsimea nu se mai depune pe zonele operate, dar se canalizează în alte părţi ale corpului. FALS

Această situaţie apare numai în condiţiile unui aport caloric exagerat în urma intervenţiei de lipoaspiraţie. “După cum am menţionat anterior, dobândirea noilor măsuri se realizează prin eliminarea celulelor grase din anumite zone al corpului. Devine logic că un aport caloric exagerat va avea consecinţe la nivelul tuturor celulelor grase din organism, dar cum în zonele operate celulele grase sunt numeric mai puţine datorită intervenţiei, acolo acumularea va fi mai mică decât în zonele neoperate”, mai spune Dr. Stănculescu-Vasalos.

4. Respiraţia deficitară este preţul plătit pentru un nas frumos. FALS

Cu dezvoltarea tehnicilor rinoplastiei din ultimele decenii, obiectivul acestei intervenţii chirurgicale este un nas care arată bine şi care funcţionează bine. Performată corect, această intervenţie nu ar trebui să însemne îmbunătăţirea profilului fizic al nasului în detrimentul unei respiraţii deficitare. Unul din scopurile medicale ale rinoplastiei este tocmai uşurarea dificultăţilor de respiraţie la pacienţii care au anomalii structurale ce afectează capacitatea lor de a respira cu uşurinţă.

5. Cicatricile multiple, consecinţă a lifting-ului de sâni. FALS

Lifting-ul sânilor sau mastopexia este procedura chirurgicală prin care sunt ridicaţi sânii ptozati (lăsaţi). Este important de menţionat faptul că lifting-ul de sâni nu implică automat cicatrici multiple, aşa cum adesea se crede.

“Pe această cale aş dori să clarific şi în acelaşi timp să liniştesc femeile care se gândesc la o astfel de procedură şi care asociază lifting-ul de sâni cu cicatricile multiple. Există mai multe grade de gravitate ale ptozei sânilor, iar acestea reprezintă un instrument important în alcătuirea planului operator de către chirurg. În general, lifting-ul sânului se poate face doar prin introducerea unei proteze, care are rolul de a estetiza glanda mamară, caz în care singura cicatrice este cea din jurul areolei”, a ţinut să menţioneze Dr. Stănculescu-Vasalos.


Pentru o informare corectă în ceea ce priveşte intervenţiile chirurgicale estetice, vă recomandăm să consultati un specialist. Astfel veţi putea lua decizii corecte în ceea ce priveşte corpul şi sănătatea dumneavoastră.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”