Încetineşte procesul de îmbătrânire

Dacă ar exista o poţiune magică prin care să ne conservăm tinereţea, cine nu ar lua-o? Cu toate acestea, perspectiva unui elixir al tinereţii nu mai e chiar atât de îndepărtată. El se găseşte în hrană, în cutia cu vitamine şi în magazinele naturiste.
  • Publicat:
Încetineşte procesul de îmbătrânire

Dacă ar exista o poţiune magică prin care să ne conservăm tinereţea, cine nu ar lua-o? Cu toate acestea, perspectiva unui elixir al tinereţii nu mai e chiar atât de îndepărtată. El se găseşte în hrană, în cutia cu vitamine şi în magazinele naturiste.

Îmbătrânirea – deteriorările organismului care apar pe măsură ce înaintăm în vârstă – este în realitate o boală provocată de deficienţe. Ea începe la maturitate, creşte la vârsta mijlocie şi face un salt uriaş după 50 de ani.

O putem însă preveni şi corecta într-o uimitoare măsură, conservându-ne şi recâştigându-ne tinereţea şi vitalitatea, dar şi mărindu-ne durata de viaţă. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a încerca întreruperea acestui proces. Iată cum…

Vitamina E amână îmbătrânirea

Vitamina E e antioxidantul luptător împotriva îmbătrânirii. Efectele contra îmbătrânirii ale vitaminei E luată în cantităţi mult peste cele din alimente devin legendare. Ce tip? Vitamina E naturală sau sintetică? Sub formă de praf sau în capsule uleioase? Are prea puţină importanţă, spun mulţi experţi.

O farfurie plină cu miracole

Strugurii – secretul antiîmbătrânire al strugurilor este simplu şi puternic. Potrivit studiilor, strugurii conţin 20 de antioxidanţi cunoscuţi care acţionează împreună pentru respingerea atacurilor radicalilor liberi ce induc boala şi îmbătrânirea.

Antioxidanţii se găsesc în coajă şi seminţe şi, cu cât coaja e mai intens colorată, cu atât lovitura dată de antioxidanţi e mai puternică. E vorba de strugurii cu coajă roşie sau neagră. Sucul strugurilor negri e cel mai puternic. Antioxidanţii din struguri împiedică formarea cheagurilor, inhibă oxidarea colesterolului LDL şi relaxează vasele de sânge.

Testele arată că 3 pahare de suc de struguri negri şi 1 pahar de vin au un efect echivalent asupra împiedicării formării cheagurilor în artere. Quercetina, care se găseşte din belşug şi în ceapă sau ceai, pare să fie una dintre cele mai importante componente cu efect antiîmbătrânire ale strugurilor.

Morcovii  – sunt legendari în lupta împotriva bolilor cauzate de bătrâneţe. Un studiu recent, întreprins la Harvard, a descoperit că femeile care au mâncat morcovi de cel puţin 5 ori pe săptămână au redus riscul accidentelor vasculare cerebrale cu 68%!

Într-o altă cercetare, 2 morcovi pe zi au scăzut colesterolul din sânge cu 10% în cazul bărbaţilor. Betacarotenul dintr-un morcov de mărime mijlocie, consumat zilnic, reduce riscul de cancer de plămâni la jumătate, chiar şi în cazul foştilor fumători înrăiţi. Persoanele cu niveluri scăzute ale betacarotenului în sânge sunt mai predispuse la atacuri de cord şi la diferite forme de cancer.

De asemenea, betacarotenul protejează ochii de bolile care duc la pierderea vederii cauzate de vârstă. Pigmentul portocaliu sporeşte funcţiile imunitare. Un morcov de mărime medie conţine cam 6 mg de betacaroten. Pentru a obţine o doză puternică, încercaţi sucul de morcovi. O ceaşcă conţine 24 mg de betacaroten.


Ceai verde sau negru pentru longevitate

Dacă vreţi într-adevăr să beţi dintr-un izvor al tinereţii, beţi ceai verde sau negru. Antioxidanţii din aceste tipuri de ceai promit amânarea îmbătrânirii, prelungirea duratei de viaţă şi ţinerea la distanţă a multor boli cronice, inclusiv cancerul şi bolile de inimă.

Două studii recente, unul în Norvegia, celălalt în Olanda, au evidenţiat următorul aspect: ceaiul reprezintă o asigurare împotriva bolilor şi a morţii. Studiul norvegian a găsit o rată a deceselor mai mică printre cei care beau cel puţin o ceaşcă de ceai pe zi. În mod similar, analiza pe scară largă a dietei olandezilor în vârstă a descoperit că aceia care beau 2 ceşti de ceai negru pe zi erau mai puţin predispuşi să moară din orice cauză, dar mai ales de boli de inimă.


Arată fabulos
MERYL STREEP (63 de ani), una dintre cele mai încântătoare actriţe, îşi răsfaţă pielea cu o cremă care îi oferă strălucire. Trupul ei arată foarte bine şi pentru că ea face jogging, stretching şi lungi plimbări, la care se adaugă şi dieta echilibrată.

JANE FONDA (75 de ani) este considerată deschizătoare de drumuri în domeniul gimnasticii de întreţinere, oferind o formulă pentru o viaţă bună şi cât mai împlinită, mai ales după ce ai trecut de prima tinereţe. Actriţa ne îndeamnă să adoptăm o atitudine pozitivă, “cu atât mai mult cu cât, majoritatea oamenilor ajung să se simtă mai bine în propria lor piele în a doua parte a vieţii decât în prima”.

Pielea pistruiată şi părul roşcat al lui JULIANNE MOORE (52 de ani) au rămas aceleaşi din tinereţe până acum. Secretul? Actriţa a recunoscut că ţine o dietă severă, tocmai ca să fie acceptată în lumea de la Hollywood. |n plus, Julianne se menţine în formă cu yoga, exerciţii cardio şi Pilates.

Descoperiţi mai mult trucuri antiaging în “Cum să oprim îmbătrânirea. Ediţia a IV-a” de Jean Carper, Editura Curtea veche, 352 pag., 29 lei

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân