Conf. univ. dr. Olivia Timnea

Conf.univ.dr. TIMNEA OLIVIA CARMEN, Prodecan al Facultativi de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie din cadrul URA, este medic primar medicină sportivă și medicină de familie.

Parcurs profesional

Din punct de vedere al activității didactice, a activat din septembrie 1997 și până în ianuarie 2000 ca preparator universitar la Universitatea Ecologică Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Catedra de Anatomie şi fiziologie.

Tot în cadrul Universității Ecologice Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Catedra de Anatomie şi fiziologie, a fost asistent universitar (ianuarie 2000 – februarie 2002), lector universitar doctorand medicina sportivă (martie 2003 – februarie 2008)

Ulterior, în cadrul Catedrei de Discipline Medicale a Universității Ecologice Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost şef lucrări doctor (septembrie 2008 – 2012) și Conferențiar universitar doctor (martie 2013 – ianuarie 2020), respectiv Medic al Universității Ecologice Bucureşti, cu competență Medicina Muncii.

Din 2014 este Medic Medicina Muncii la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” și Medic coordonator al centrului de vaccinări din Institutul „Cantacuzino”, iar din 2009 este Director General al S.C. Chiajna Medical Center.

Membru în organizații/asociații profesionale:

Vicepreședinte Colegiul Medicilor Ilfov
Vicepreședinte al Comisiei Medicale FRF

Domenii de interes/cercetare:

Medicină sportivă: Participarea la competiții sportive, cantonamente, stabilirea medicațiilor în traumatologia de specialitate, a conduitelor terapeutice și recuperatorii, a rațiilor alimentare , atât la nivel de Juniorat (în jur de 500 de sportivi de performanță – fotbal, handbal, lupte, volei, tenis), cât și Seniorat (liga 1 fotbal) loturi naționale

Coordonarea și monitorizarea activităților sportive care se desfășoară în cadrul Clubului Concordia Chiajna

Medic primar medicină sportivă

Medic Primar Medicină de Familie

Dr. Olivia Timnea: vitamina D şi magneziul, importante pentru copii VIDEO în cadrul în cadrul evenimentului

Dr. Olivia Timnea: vitamina D şi magneziul, importante pentru copii VIDEO în cadrul în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”, ediţia a VI-a

Dr. Olivia Timnea explică de ce sunt importante vitamina D şi magneziul în procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor.