Un semn al bolii Alzheimer poate apărea cu 10 ani înainte de pierderile de memorie. Ce au descoperit cercetătorii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Primele semne ale bolii Alzheimer nu se manifestă întotdeauna prin uitare. Un studiu arată că anumite probleme de auz, precum tinitusul și pierderea auzului de natură neurosenzorială, pot apărea cu șase până la zece ani înainte de diagnostic. Specialiștii atrag atenția că schimbările persistente ale memoriei, gândirii sau comportamentului nu ar trebui puse automat pe seama înaintării în vârstă.

Primele semne ale bolii Alzheimer nu sunt întotdeauna ușor de recunoscut. În timp ce pierderile de memorie sunt printre cele mai cunoscute simptome ale demenței, unele modificări ale organismului pot apărea cu mult înainte ca problemele cognitive să devină evidente.

Un studiu a identificat mai multe probleme de sănătate care pot preceda cu ani buni diagnosticul bolii Alzheimer cu debut precoce, stabilit înainte de vârsta de 65 de ani. Printre acestea se numără și afecțiunile urechilor, inclusiv tinitusul și pierderea auzului de natură neurosenzorială. Potrivit cercetării, aceste probleme au fost observate mai frecvent la persoanele care au dezvoltat ulterior Alzheimer, cu șase până la zece ani înainte de diagnostic.

Recomandări

Un medicament folosit de milioane de diabetici, testat împotriva Alzheimer. Cercetătorii vor să afle dacă poate…

Peste 11.000 de cazuri noi de Alzheimer într-un singur an în România. De ce este atât…

Ce legătură ar putea exista între problemele de auz și boala Alzheimer

Cercetarea a analizat 23 de categorii de afecțiuni. În intervalul cuprins între șase și zece ani înainte de diagnostic, singura categorie în care a fost identificat un semnal de avertizare a fost cea a bolilor otorinolaringologice, care includ afecțiunile urechii, nasului și gâtului. Mai exact, cercetătorii au observat o asociere cu tinitusul, caracterizat prin perceperea unui sunet persistent, precum un țiuit sau un bâzâit în urechi, și cu pierderea bilaterală a auzului de natură neurosenzorială, care implică afectarea structurilor nervoase responsabile de transmiterea și procesarea sunetelor.

Într-un videoclip publicat pe YouTube, intitulat „10 semne de avertizare ale demenței pe care le treci cu vederea”, cercetătorul american în domeniul sănătății Neal K. Shah a explicat rezultatele studiului.

„Cu șase până la zece ani înainte de diagnostic, dintre toate cele 23 de categorii, un singur indicator de avertizare s-a aprins: bolile otorinolaringologice. Acesta este termenul medical pentru afecțiunile urechii, nasului și gâtului. Mai exact, a fost vorba despre tinitus – un țiuit sau un bâzâit persistent în urechi – și despre pierderea bilaterală a auzului de natură neurosenzorială, ceea ce înseamnă că pierderea auzului cauzată de afectarea nervilor apare la ambele urechi.

Cu șase până la zece ani înainte de diagnostic, viitorii pacienți aveau o probabilitate de peste două ori mai mare de a prezenta aceste afecțiuni ale urechilor. În studiu, procentul a fost de 4,7% în rândul acestora, comparativ cu 2,1% în grupul de control, ajungând la 5,2%, față de 2,9%, în ultimii cinci ani.

Așadar, de ce sunt asociate țiuitul în urechi și pierderea auzului la vârsta de 50 de ani cu boala Alzheimer care apare zece ani mai târziu? Oamenii de știință au identificat două posibile explicații biologice.

În primul rând, gândiți-vă la creier ca la o baterie cu o putere limitată de procesare zilnică, numită rezervă cognitivă. Atunci când urechea internă întâmpină dificultăți în a percepe clar sunetele într-un restaurant zgomotos sau în timpul unei ședințe la birou, creierul începe să lucreze suplimentar doar pentru a descifra vorbirea, ca și cum ați asculta o emisiune radio printr-un zgomot puternic de fond. Iar acest lucru consumă din resursele centrilor responsabili de memorie și gândire.

În al doilea rând, procesul funcționează în ambele sensuri. Plăcile și aglomerările de proteine asociate bolii Alzheimer pot afecta cortexul auditiv, sistemul cerebral responsabil de procesarea sunetelor, cu ani înainte de a afecta memoria. Uneori, dificultatea de a urmări conversațiile sau țiuitul constant din urechi nu reprezintă doar o problemă a urechii. Ar putea fi primul semn discret că sistemul cerebral responsabil de procesarea sunetelor nu funcționează corect.”

Care sunt primele semne ale demenței

Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză a demenței și afectează aproximativ două treimi dintre persoanele care trăiesc cu demență în Marea Britanie. Deși episoadele ocazionale de uitare pot face parte din procesul normal de îmbătrânire, demența nu este o consecință inevitabilă a înaintării în vârstă. Aceasta este provocată de boli care afectează creierul și ajung să interfereze treptat cu activitățile de zi cu zi.

Unul dintre cele mai cunoscute semne timpurii este pierderea memoriei care afectează activitățile cotidiene. Aceasta se poate manifesta prin repetarea acelorași întrebări, uitarea conversațiilor recente sau a întâlnirilor și folosirea tot mai frecventă a notițelor și a mementourilor pentru sarcini care înainte erau îndeplinite fără dificultate.

Totuși, problemele de memorie nu sunt singurele manifestări ale bolii Alzheimer. Printre alte semne se numără:

• dificultatea de a găsi cuvintele potrivite sau de a urmări o conversație;
• probleme în planificarea și organizarea activităților obișnuite;
• confuzie în legătură cu timpul sau locul în care se află;
• judecată afectată sau dificultăți în luarea deciziilor;
• schimbări de dispoziție, personalitate sau comportament;
• renunțarea la hobby-uri, activități profesionale sau întâlniri sociale;
• rătăcirea obiectelor și dificultatea de a reface pașii pentru a le găsi.

Dr. Asiya Maula, medic de familie, atrage atenția că unele dintre aceste manifestări sunt trecute cu vederea sau puse pe seama vârstei. „Mulți oameni consideră că primele simptome ale bolii Alzheimer sunt pur și simplu semne ale îmbătrânirii, însă schimbările persistente ale memoriei, gândirii sau comportamentului nu ar trebui niciodată ignorate. O evaluare timpurie poate oferi răspunsuri, acces la sprijin și, în unele cazuri, posibilitatea de a participa la cercetări clinice.”

Schimbările de comportament pot fi observate de familie

Uneori, persoanele apropiate sunt primele care remarcă faptul că ceva s-a schimbat. Un om care a fost întotdeauna organizat poate începe să aibă dificultăți în gestionarea banilor sau a programărilor. Alții pot deveni mai retrași, mai anxioși sau mai puțin încrezători în situații pe care înainte le gestionau fără probleme.

Dr. Asiya Maula explică: „Membrii familiei sunt adesea primii care observă schimbările subtile. O persoană care a fost întotdeauna organizată poate începe să întâmpine dificultăți în gestionarea finanțelor sau a programărilor. Alții pot deveni mai tăcuți, mai anxioși sau mai puțin încrezători în situații pe care înainte le gestionau cu ușurință.”

Medicul subliniază că boala Alzheimer nu se manifestă la fel în cazul tuturor pacienților. Pentru unele persoane, primele schimbări pot apărea în comunicare, în timp ce altele pot observa dificultăți de planificare, rezolvare a problemelor sau orientare.

Când este recomandat un consult medical

Persoanele care observă schimbări persistente ale memoriei sau ale capacității de gândire ar trebui să discute cu medicul de familie. Același lucru este valabil și pentru cei care remarcă astfel de modificări la o persoană apropiată. Teama de diagnostic sau convingerea că simptomele sunt doar o parte firească a îmbătrânirii îi poate face pe unii oameni să amâne consultul. Specialiștii atrag însă atenția că evaluarea timpurie poate ajuta la înțelegerea simptomelor și la accesul la sprijin.

Dr. Maula a explicat: „Oamenii așteaptă uneori până când simptomele devin severe, însă evaluarea timpurie are o valoare reală. Un diagnostic îi poate ajuta să înțeleagă ce se întâmplă, să aibă acces la sprijin practic și emoțional, să își planifice viitorul și să discute despre tratamentele disponibile și oportunitățile de cercetare.”

În funcție de situație, personalul medical poate face o evaluare inițială și poate recomanda investigații suplimentare, precum teste cognitive detaliate sau examinări imagistice ale creierului. Stabilirea diagnosticului din timp le poate permite și familiilor să înțeleagă mai bine boala și să ia decizii împreună cu persoana afectată, cât timp aceasta își poate exprima dorințele.

Citește și: Ocupațiile care te pot proteja de Alzheimer, conform unui expert Harvard. La ce locuri de muncă ești mai puțin expus bolii

Diagnosticul nu înseamnă sfârșitul unei vieți active

Teama de pierderea independenței, schimbarea relațiilor cu cei apropiați sau tratarea diferită la locul de muncă și în societate poate face dificilă discutarea unui diagnostic de Alzheimer.

Dr. Asiya Maula spune că una dintre cele mai răspândite concepții greșite este aceea că viața se încheie în momentul în care o persoană primește acest diagnostic. „Una dintre cele mai mari concepții greșite este că viața se încheie atunci când cineva este diagnosticat cu boala Alzheimer. În realitate, mulți oameni continuă să ducă o viață activă și plină de sens timp de ani de zile. Deschiderea poate contribui la reducerea stigmatizării și poate asigura faptul că persoanele afectate primesc înțelegerea și sprijinul pe care le merită.”

Primirea unui diagnostic de Alzheimer poate fi copleșitoare. Specialiștii recomandă ca fiecare persoană să le vorbească celor din jur în ritmul propriu și atunci când se simte pregătită. Unii pot alege să împărtășească vestea mai întâi doar cu membrii apropiați ai familiei, în timp ce alții pot prefera să implice de la început și prietenii în care au încredere.

Sursa: getsurrey.co.uk

Sursa foto: Shutterstock