Boala Alzheimer rămâne una dintre marile provocări pentru sănătatea populației vârstnice, iar diagnosticul poate veni după ani de la apariția primelor semne. În România, medicii de familie au înregistrat 11.286 de cazuri noi de boală Alzheimer numai în 2024, în timp ce estimările arată că numărul persoanelor care trăiesc cu demență ar putea crește semnificativ în următoarele decenii.
Intervalul dintre apariția primelor simptome și diagnosticul de Alzheimer poate ajunge în Europa până la trei ani și jumătate. La nivel global, aproximativ trei sferturi dintre persoanele care trăiesc cu demență nu ar fi primit niciodată un diagnostic, iar în Europa peste jumătate dintre cazuri rămân nedetectate.
Diagnosticul timpuriu devine cu atât mai important cu cât pacientul și familia au nevoie de răspunsuri clare privind cauza modificărilor cognitive, evoluția bolii și opțiunile de tratament și îngrijire.
„Pacienții își doresc informații clare despre diagnostic și prognostic. Progresul medical din ultimii ani ne permite să oferim aceste informații și în România, prin tehnici noi, testate la nivel internațional. Pacienții au nevoie de tratamente adecvate diagnosticului, care să îmbunătățească calitatea vieții. Parteneriatul pe care îl propunem înseamnă claritate pentru pacienți și aparținători și, cel mai important, scurtează drumul de la primele simptome, până la tratamentul potrivit”, a declarat Dr. Mioara Avasilichioaei, medic neurolog.
Lilly și Neuroaxis au anunțat, cu ocazia Zilei Internaționale a Luptei împotriva bolii Alzheimer, un parteneriat care urmărește facilitarea diagnosticului timpuriu și scurtarea traseului pacientului de la primele simptome până la confirmarea bolii și stabilirea conduitei terapeutice.
„În neurologie, unde timpul și precizia diagnosticului dictează prognosticul pe termen lung, abordarea integrată devine esențială. Asigurăm astfel circuitul complet al pacientului, de la evaluare clinică detaliată și investigații paraclinice specifice afecțiunilor neurologice, până la monitorizare terapeutică continuă. Astăzi, prin accesul la terapii capabile să modifice traiectoria naturală a bolii, putem interveni direct asupra mecanismelor de progresie, transformând substanțial prognosticul și calitatea vieții pacienților”, a declarat Dr. Dan Mitrea, medic neurolog supraspecializat în neuro-oncologie și fondator al Neuroaxis.
Potrivit estimărilor Alzheimer Europe citate în datele prezentate, peste 288.000 de persoane din România trăiesc în prezent cu demență, iar până în 2050 numărul s-ar putea apropia de 400.000.
Vârsta reprezintă principalul factor de risc pentru Alzheimer, astfel că îmbătrânirea populației va pune o presiune suplimentară asupra pacienților, familiilor și sistemului medical. România se numără printre țările europene care nu au adoptat încă o strategie națională dedicată demenței. În aceste condiții, identificarea precoce a declinului cognitiv și existența unui traseu medical clar, de la primele probleme de memorie până la diagnostic, tratament și monitorizare, devin cu atât mai importante.
Foto: shutterstock