Planta vindecătoare care e ascunsă în cetățile dacice. Are rădăcini în medicina tradițională și ascunde beneficii surprinzătoare

Odată cu venirea primăverii, pădurile din Munții Șureanu se transformă într-un peisaj verde intens, iar aerul capătă un miros ușor înțepător, specific uneia dintre cele mai vechi plante medicinale din Europa. În apropierea vechilor cetăți dacice, în special în zona Sarmizegetusa Regia, solul este acoperit de întinse covoare de leurdă, o plantă cunoscută și sub numele de usturoi sălbatic.

O plantă cu rădăcini în medicina tradițională

Leurda, cu denumirea științifică Allium ursinum, crește din timpuri străvechi în pădurile umbroase din această regiune. Primăvara, frunzele sale apar în număr mare și acoperă suprafețe întinse din pădurile de foioase, devenind unul dintre cele mai evidente semne ale schimbării anotimpului.

În medicina populară românească, leurda a fost folosită timp de secole pentru proprietățile sale terapeutice. Unii cercetători au sugerat chiar că numele plantei ar putea avea origini dacice, în timp ce alții au observat existența unui termen asemănător în limba albaneză, ceea ce ar putea indica o rădăcină lingvistică foarte veche.

Recomandări

Te doare capul des? Acesta este cel mai bun ceai pentru a scăpa de migrenă. Planta…

Greața dispare în câteva minute dacă consumi această plantă! E cel mai benefic remediu naturist

În tradiția locală, planta este cunoscută sub mai multe denumiri, precum „usturoiul ursului”, „usturoi sălbatic” sau „usturoița”.

De ce este numită „usturoiul ursului”

Legendele din zonele montane spun că această denumire ar proveni de la obiceiul urșilor de a consuma planta imediat după ieșirea din hibernare. Se credea că animalele mănâncă leurdă pentru a elimina toxinele acumulate peste iarnă și pentru a-și recăpăta energia.

Această credință este foarte veche. În Antichitate, grecii ar fi numit planta „ceapa urșilor”, tocmai din cauza legăturii simbolice dintre animal și plantă.

Și romanii îi atribuiau proprietăți speciale. Ei o numeau „herba salutaris”, adică planta vindecătoare, iar utilizările sale au fost descrise de medicul militar roman Pedanios Dioscorides în celebrul său tratat De Materia Medica, scris în secolul I d.Hr. Dioscorides considera leurda un bun detoxifiant și recomanda folosirea ei în diverse afecțiuni.

Mulți localnici din Munții Șureanu cred că planta crește în aceste locuri încă din vremea dacilor și că era cunoscută de comunitățile care trăiau în apropierea cetăților.

Unde poate fi găsită leurda în România

Fitoterapeutul Ovidiu Bojor, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, explica faptul că leurda preferă pădurile umbroase de foioase, bogate în humus și umiditate.

Planta formează adesea covoare dense și poate fi întâlnită în numeroase zone ale țării. Ea apare în păduri din jurul Capitalei, precum Pustnicul, Ciolpani sau Snagov, dar și în Dobrogea, în apropiere de Niculițel și Mănăstirea Cocoș. Leurda crește frecvent și în zonele deluroase din jurul Târgoviștei și Câmpinei, dar și în regiuni precum Gurghiu, Roșia Montană sau Abrud.

Planta poate fi întâlnită și în apropierea Iașului, în pădurea Hermeu, iar arealul ei urcă până în zonele montane, la aproximativ 1.200 de metri altitudine, inclusiv în împrejurimile Sinaiei, în Munții Aninei și în Maramureș.

Atât frunzele, cât și bulbii pot fi consumați, de obicei în salate sau preparate culinare de primăvară. Gustul este ușor picant, asemănător usturoiului, iar planta este o sursă importantă de vitamina C.

Potrivit lui Ovidiu Bojor, leurda conține și substanțe antibiotice naturale, care pot distruge flora patogenă din tractul digestiv. De asemenea, planta are efect diuretic și ușor hipotensiv.

Plantele medicinale cunoscute de daci

Leurda nu este singura plantă cu proprietăți terapeutice cunoscută pe teritoriul actual al României încă din Antichitate.

În lucrarea lui Pedanios Dioscorides sunt descrise aproape 200 de plante medicinale, împreună cu proprietățile și utilizările lor. Istoricul român Ion Horațiu Crișan a arătat că lingviștii au identificat 21 de denumiri de plante cu origine dacică în lista menționată de medicul antic.

Printre acestea se numără plante precum urzica, cimbrul, menta sau coada-șoricelului, multe dintre ele fiind folosite și astăzi în medicina naturistă.

De exemplu, urzica era utilizată sub formă de cataplasme pentru tratarea mușcăturilor sau a inflamațiilor, iar izma era considerată utilă în cazurile de mușcături de șarpe.

O altă plantă extrem de cunoscută este păpădia, floarea galbenă care apare primăvara pe câmpuri. În tradiția populară românească, ea era numită „regina ierburilor”, deoarece toate părțile sale – frunzele, florile, tulpina și rădăcina – puteau fi folosite în scop terapeutic.

În credințele populare, păpădia avea și roluri simbolice, fiind folosită în descântece și ritualuri legate de sănătate, noroc sau dragoste.

Astfel, pe lângă frumusețea peisajelor de primăvară, pădurile din Munții Șureanu ascund și o moștenire botanică veche de mii de ani, în care plantele medicinale au avut un rol important în viața comunităților din aceste locuri.

Sursă foto – Studio_OMG / Envato