Theo Rose, dezvăluiri despre silueta ei după ce a fost acuzată că e mult prea slabă: „Nu sunt înnebunită după mâncare. Nici după dulciuri”

Cântăreței i s-a spus că e mult prea slabă.
  • Publicat:

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din România, cu o prezență constantă atât pe scenă, cât și în mediul online. Silueta sa suplă a atras de-a lungul timpului numeroase comentarii, inclusiv critici privind faptul că ar fi prea slabă.

Invitată recent într-un podcast, artista a decis să vorbească deschis despre felul în care se menține și despre adevăratele motive pentru care are această constituție. Theo Rose nu ține dietă și nu face eforturi speciale Cântăreața a mărturisit că nu a încercat niciodată să se încadreze în anumite șabloane impuse de industrie și că aspectul ei fizic se datorează, în mare parte, geneticii.

„Eu nu sunt slabă că trebuia să fiu slabă ca să am succes, să mă asculte lumea. Eu sunt slabă că nu mănânc și că sunt a naibi. Așa mi-a zis mama, că și ea tot d-aia e slabă. Asta e gena.”, a spus Theo Rose. Artista a explicat că nu este vorba despre diete sau restricții alimentare, ci pur și simplu despre faptul că nu este foarte atrasă de mâncare.

„Mănânc foarte puțin. Nu sunt înnebunită după mâncare. Nici după dulciuri, nici după nimic.”, a mai spus Theo Rose.

Lipsa poftei de mâncare i-a adus și probleme de sănătate

Deși silueta îi aduce complimente, lipsa apetitului nu este lipsită de consecințe. Theo Rose a recunoscut că se confruntă cu probleme digestive și că este nevoită să apeleze la suplimente. „Mai am probleme la stomac din cauză că nu mă alimentez cum trebuie, adică trebuie să iau tot felul de vitamine că nu e bine nici așa, să te zboare vântul pe stradă.”, a mai spus vedeta.

Pe plan personal, Theo Rose se declară împlinită alături de fiul ei, Sasha, și de soțul său, regizorul Anghel Damian. Artista a vorbit recent pentru Click! despre planurile de sărbători, dar și despre faptul că nu își dorește, cel puțin deocamdată, un al doilea copil.

Pentru perioada de Revelion, vedeta și-a organizat atent concertele, astfel încât să nu ajungă la epuizare și să poată petrece timp alături de familie. „Am o cântare! Una pe 30 decembrie și am și pe 1 ianuarie. Mi le-am organizat diferit, ca să nu leșin după seara de Revelion. Trebuie să începi anul odihnit. Cum începi anul așa îți va merge. Așa că am organizat cântările pe trei zile ca să fiu odihnită. Le-am organizat cu creier anul acesta!”, a spus Theo Rose.

În ceea ce privește extinderea familiei, artista a fost cât se poate de sinceră: „Nu-mi doresc în 2026 un copilaș. Abia am înțeles ce e asta! Acum, mai stau un pic să mă bucur de el, acum am început să-mi placă. Nu mai sunt obosită, doarme copilul noaptea. Mi-am adaptat programul la el, îl duc dimineața la grădiniță ca să nu existe probleme de nici un fel.”, a declarat artista.

Recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiește

Theo Rose privește cu recunoștință spre ultimul an și spune că se simte binecuvântată pentru liniștea și fericirea pe care le trăiește alături de Anghel Damian. „A fost un an bun! La mine de când a început cu Anghel a fost numai bine. Așa a vrut Dumnezeu să fie! Am fost și la biserică, mă rog și la Dumnezeu în fiecare seară, îi mulțumesc că mi-a ales un destin frumos. Sper să fie tot așa!”, a spus artista.

Foto: Facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Marincel - Redactor
După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, am debutat ca redactor la publicația Spynews, unde am dobândit și cunoștințe de social media. De-a lungul timpului am scris pentru diferite site-uri de presă, iar acum fac parte din echipa ...
citește mai mult