Ouăle, vinovate pentru grăsimea de pe burtă? Ce nu știai despre ele, de fapt

De la pasionații de fitness până la influencerii de pe TikTok, mulți au transformat ouăle în ingredient de bază, ajungând să consume chiar și cinci-șase pe zi pentru a-și menține silueta.
  • Publicat:
Ouăle, vinovate pentru grăsimea de pe burtă? Ce nu știai despre ele, de fapt
Motivul pentru care trebuie să mănânci trei ouă pe zi. Medicul consideră că ele îți pot schimba viața

De ani buni, ouăle au fost prezentate ca un aliment ideal pentru cei care își doresc să slăbească: sățioase, bogate în proteine și ușor de integrat în orice meniu. De la pasionații de fitness până la influencerii de pe TikTok, mulți le-au transformat în ingredient de bază, ajungând să consume chiar și cinci-șase pe zi pentru a-și menține silueta.

Însă, potrivit profesorului Franklin Joseph, specialist în managementul greutății la Dr Frank’s Weight Loss Clinic, pentru unii oameni ouăle ar putea fi, paradoxal, un obstacol în calea sănătății și a scăderii în greutate.

„Ouăle sunt una dintre cele mai subdiagnosticate intoleranțe alimentare din Marea Britanie. Și, la persoanele sensibile, ele pot provoca mai mult rău decât bine”, avertizează medicul potrivit getsurrey.

Citește și: Câte calorii are un ou, în funcție de cum este gătit?

Intoleranța nu e alergie

Mulți confundă intoleranțele cu alergiile, dar diferența este majoră. Dacă alergiile pot provoca reacții acute, intoleranțele se manifestă printr-o serie de simptome subtile, care trec adesea neobservate: balonare, retenție de lichide, oboseală, dureri de cap, poftă de dulce sau chiar acumulare de grăsime abdominală.

„Cei care încearcă să slăbească aleg ouăle ca variantă sănătoasă de mic dejun. Dar, atunci când organismul nu le tolerează, consecințele sunt exact opusul celor dorite: energie scăzută, inflamație, dezechilibre hormonale și stagnarea scăderii în greutate”, explică profesorul Joseph.

Efectul rețelelor sociale

Popularitatea dietelor bazate exclusiv pe proteine animale a crescut rapid datorită rețelelor sociale. Problema, spune medicul, este că oamenii copiază obiceiurile influencerilor fără a ține cont de propria biologie.

„Faptul că a funcționat pentru cineva online nu înseamnă că va funcționa și pentru tine. Vedem tot mai mulți pacienți care, deși au eliminat carbohidrații și au consumat cantități mari de ouă, au ajuns să se simtă mai rău sau chiar să se îngrașe”.

Ce e de făcut?

Pentru cei care urmează diete stricte și nu reușesc să piardă în greutate, specialiștii recomandă testarea intoleranțelor alimentare. În prezent, există opțiuni simple, inclusiv kituri pentru acasă, care pot indica alimentele problematice.

„Nu este vorba să interzicem ouăle pentru toată lumea”, subliniază profesorul. „Dar, dacă organismul tău nu le tolerează, nu te vor ajuta, indiferent câte proteine conțin”, conchide specialistul.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult