Ce este și cum se manifestă dispraxia, tulburarea mai puțin cunoscută care afectează numeroși copii și adulți

Dispraxia, cunoscută și sub denumirea de tulburare de coordonare a dezvoltării (Developmental Coordination Disorder – DCD), este o afecțiune care debutează în copilărie și afectează capacitatea de a realiza mișcări coordonate. Deși nu este la fel de mediatizată precum ADHD sau autismul, specialiștii atrag atenția că dospraxia este mult mai frecventă decât s-ar crede, afectând aproximativ 6% dintre copiii de vârstă școlară.

Ce este dispraxia și cum se manifestă

Copiii cu dispraxie întâmpină dificultăți în activități simple, precum mersul pe bicicletă, prinderea unei mingi, scrisul de mână sau chiar încheiatul nasturilor. Primele semne pot apărea încă din perioada de bebeluș, prin întârzieri în etapele de dezvoltare – mersul de-a bușilea, ridicatul în picioare sau mersul propriu-zis. La școlari, problemele devin mai vizibile: scrisul este mai greoi, mișcările par stângace, iar sporturile sau activitățile de grup sunt adesea evitate din cauza frustrării.

În multe cazuri, aceste dificultăți nu au legătură cu inteligența copilului, ci cu felul în care creierul coordonează mișcările. Din acest motiv, diagnosticarea corectă poate întârzia, părinții și profesorii punând, uneori, stângăcia pe seama lipsei de interes sau a neatenției.

Recomandări

Calendar ortodox 5 decembrie 2025. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit, mare făcător de minuni și întemeietor…

Press Release: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private…

Dispraxia la adulți – o provocare continuă

Deși asociată în primul rând cu vârsta copilăriei, dispraxia nu dispare odată cu maturizarea. Mulți adulți continuă să aibă probleme de coordonare – de la dificultăți în conducerea unei mașini până la lipsa de precizie în sarcinile zilnice.

În unele cazuri, termenul de „dispraxie” se folosește și pentru dificultăți de mișcare apărute mai târziu, în urma unui accident vascular cerebral sau a unei leziuni cerebrale – situație cunoscută ca dispraxie dobândită.

Diferența dintre dispraxie și apraxie

Cele două termene sunt adesea confundate, însă există diferențe esențiale. Apraxia înseamnă pierderea completă a capacității de a efectua o mișcare, deși persoana înțelege comanda și vrea să o îndeplinească. În schimb, dispraxia presupune o pierdere parțială – mișcarea poate fi realizată, dar cu dificultăți și inexactitate.

Cauze și factori de risc

Deși nu există o cauză clar identificată, studiile arată că nașterea prematură, greutatea foarte mică la naștere sau antecedentele familiale pot crește riscul apariției tulburării. Procesul complex prin care creierul transmite semnale către mușchi poate fi afectat în diverse etape, ceea ce duce la probleme de coordonare.

Diagnosticul nu este simplu și implică o echipă de specialiști: pediatru, psiholog, neurolog și terapeut ocupațional. Nu există un test medical specific, astfel că evaluarea se bazează pe istoricul copilului, pe observații clinice și pe excluderea altor afecțiuni, precum paralizia cerebrală sau distrofia musculară. De obicei, diagnosticul clar se stabilește după vârsta de 5 ani.

Tratamentul pentru dispraxie

În prezent, nu există un tratament care să vindece dyspraxia, însă terapia ocupațională și cea fizică joacă un rol crucial în îmbunătățirea vieții copiilor și adulților afectați. Specialiștii recomandă intervenții personalizate, în care sarcinile complexe sunt împărțite în pași mici, ușor de exersat. De exemplu, folosirea unor instrumente adaptate – creioane cu grip special sau încălțăminte cu scai – poate reduce frustrarea și stimula independența copilului.

Un alt aspect important este sprijinul emoțional. Copiii cu dispraxie pot deveni retrași sau anxioși atunci când se confruntă constant cu dificultăți. În aceste cazuri, colaborarea dintre familie, profesori și terapeuți este esențială pentru a le oferi un mediu în care să își dezvolte abilitățile și încrederea în sine.

Dispraxia și afecțiunile asociate

Studiile arată că aproape jumătate dintre copiii cu dispraxie prezintă și ADHD, dificultăți de limbaj sau chiar tulburări de spectru autist. De aceea, evaluarea complexă și tratamentul multidisciplinar sunt esențiale pentru a răspunde tuturor nevoilor copilului.

Deși dispraxia nu este încă suficient de cunoscută în România, specialiștii subliniază importanța diagnosticării timpurii și a terapiei personalizate. Cu sprijinul adecvat, copiii afectați pot învăța să își gestioneze dificultățile, să participe la activitățile școlare și sociale și să ducă o viață cât mai apropiată de normalitate.

Sursă foto – Peakstock / Envato