SOFIMAR, cel mai nou centru medical pentru copii și adulți, s-a deschis în București (P)

Unele dintre cele mai cunoscute vedete de la noi au transmis mesaje care încurajează prevenirea și controlul medical de rutină direct de la inaugurare.
  • Publicat:
SOFIMAR, cel mai nou centru medical pentru copii și adulți, s-a deschis în București (P)

Deschiderea celui mai nou centru medical din București le-a oferit unora dintre cele mai cunoscute vedete din România prilejul de a afla noutățile momentului în materie de diagnosticare și tratament atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Carmen Brumă, Deea Codrea și Daniela Gyorfi, personalități care fac față cu brio atât statutului de vedetă, cât și rolului de mamă, au avut ocazia de a primi recomandări de la cei mai buni specialiști în diagnosticarea și tratarea celor mici.

Noul centru medical pune la dispoziția pacienților peste 20 de specialități medicale și o gamă largă de servicii pentru pacienți de toate vârstele, printre care dermatologie pediatrică, ORL pentru copii, oftalmologie pediatrică, endocrinologie și ecografie abdominală la copii, o investigație realizată de foarte puțini specialiști, la nivel național. Unul dintre punctele forte ale centrului este cardiologia pediatrică, disponibilă pentru copii mai mari de 6 ani.

Invitații au fost întâmpinați de gazda evenimentului, Cosmina Păsărin, iar coordonatorii clinicii le-au pus la dispoziție întreaga unitate medicală pentru a vedea cele mai noi tehnologii.

Anisia Gafton, Roxana Nemeș, Sensy, Adina Halas, AMME, Roxana Niculae, Cristina Dorobanțu, Carmina Teiceanu Vârciu, Roxana Nestian, Cuza și Răzvan Popescu s-au aflat printre cei care au primit informații prețioase chiar de la echipa medicală. Deși tineri și fără probleme de sănătate, aceștia au vrut să afle mai multe despre tipurile de ecografii disponibile în clinică și despre ce au de făcut astfel încât să prevină cele mai frecvente afecțiuni, prin pachete de screening eficiente și complete.

Centrele medicale au așadar încă o concurență serioasă pe piața de servicii de profil. Reprezentanții SOFIMAR pregătesc o extindere rapidă a portofoliului, atât cu noi servicii, cât și cu noi centre medicale în București, respectând promisiunea făcută pacienților încă din prima zi – Alături de tine pentru sănătate – prin costuri reduse și un portofoliu larg de servicii medicale oferite gratuit, prin contract cu Casa de Asigurări.

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: