De ce să ieși cu copilul afară și atunci când plouă

Indiferent de vreme, cu echipamentul corespunzător se poate ieși afară cu copiii.
  • Publicat:
De ce să ieși cu copilul afară și atunci când plouă
Foto: Shutterstock

Când este soare afară ne simțim mai plini de energie și de vitalitate. Când afară plouă, tragem mai mult la somn. Și nu, nu răcim de la frig ci de la infecții cu virusuri. Frigul este doar un factor care poate activa răcelile. Însă, vremea ploioasă este foarte plăcută pentru copii. Mai ales dacă îi îmbrăcați corespunzător.

Când am intrat într-o grădiniță din Germania, am rămas surprinsă să văd că la intrare era un soi de copac din lemn încărcat de cizmulițe de cauciuc colorate. În vestiare, erau cuiere speciale pentru salopete și geci cu glucă de ploaie. Deci, indiferent de vreme, copiii ies afară și se joacă. În Nordul Europei, de altfel, locuitorii sunt obișnuiți cu zilele ploioase. Asta nu îi împiedică să se bucure de beneficiile fiecărei plimbări în aer liber, indiferent dacă este soare sau nu.

Cumpărați cizmulițe de cauciuc

Cizmele de cauciuc sunt accesoriul cel mai de preț pentru copii. Se găsesc în diferite mărimi și unele modele au chiar luminițe, spre deliciul copiilor. Salopetele din materiele rezistente la ploaie – sunt de asemenea de mare ajutor. Unele sunt chiar imprimate cu benzi reflectorizante pentru a face copiii ușor de observat și de la distanțe mari. Gecile cu glugă din materiale speciale și rezistente la ploaie sunt un alt accesoriu.

O umbrelă mică?

Copiilor le plac și umbrele. Viața sub o umbrelă este o super experiență pentru un copil mic. Plimbați-vă ore în șir prin parc și observați natura.

Lăsați copiii să sară în bălți

Spre disperarea părinților, bălțile sunt plăcerea supremă a copiilor. Dacă aceștia au echipamentul potrivit, nu este nici o problemă. Lăsați-i să se bucure din plin. Puteți avea la dumneavoastră un termos cu ceai cald pentru a face plimbările și mai plăcute.

Ploaia, o lecție despre natură

Pe lângă activitatea fizică, o plimbare prin ploaie poate avea și rol educativ. Explicați copilului de ce avem nevoie de ploaie, cum se formează norii de ploaie, cum cresc plantele, florile. Atunci când înțeleg, vorbiți-le și despre circuitul apei în natură. Și cine știe, poate vedeți și un curcubeu!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân