Cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, derulate de un neurobiolog român

Un neurobiolog român, Sergiu Paşca, derulează la Universitatea Stanford (SUA) cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia, notează Mediafax.
  • Publicat:
Cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, derulate de un neurobiolog român

Un neurobiolog român, Sergiu Paşca, derulează la Universitatea Stanford (SUA) cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia, notează Mediafax.

Sergiu Paşca a declarat, joi, la Cluj-Napoca, în cadrul unei prelegeri susţinute în Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), că ceea ce lipseşte cercetătorilor sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice, potrivit Mediafax.

„Suntem interesaţi de dezvoltarea creierului cu aplicaţii pentru bolile asociate. Cercetările din laboratorul pe care îl conduc la Universitatea Stanford investighează generarea şi dezvoltarea cortexului cerebral uman cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia. Am folosit celule stem induse pentru a descrie caracteristicile neuronilor de la pacienţi cu autism. De asemenea, am dezvoltat un model experimental care permite pentru prima dată studierea formării cortexului cerebral uman în condiţii de cultură. Ce ne lipseşte în prezent sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice. Metodele pe care le-am folosit pentru a studia bolile creierului sunt primitive, nu avem acces direct la creier. Ne lipseşte posibilitatea de a atinge celulele respective, de a studia exact cum neuronii interacţionează în contextul patologiei”, a spus Paşca.

Potrivit acestuia, o metodă folosită pentru depistarea cauzelor care duc la apariţia bolilor psihiatrice este de a recrea în laborator o bucăţică de creier uman, de cortex, pentru a-l studia.

„Celulele stem pe care le folosim au o proprietate extraordinară, pot fi ghidate în laborator să se transforme în orice celulă a ţesutului uman. Şi pentru că studiem o boală psihiatrică, suntem interesaţi în a genera neuroni de la pacienţi. Cercetările sunt la început şi vom vedea peste câţiva ani unde vom ajunge. Noi nu creăm minţi în laborator, ci încercăm înţelegerea proceselor care stau la baza bolilor din spectrul autist”, a explicat cercetătorul.

Sergiu Paşca a absolvit în 2007 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar din 2009 până în prezent îşi desfăşoară activitatea la Departamentul de Psihiatrie şi Ştiinţe Comportamentale din cadrul Universităţii Stanford (SUA).

Înainte de plecarea în SUA, acesta a predat seminarii de neuroştiinţe la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la UBB. Cercetările sale recente sunt publicate în reviste cum ar fi Nature Medicine, Nature Neuroscience, Nature Biotechnology, Nature Methods, Annual Review of Neuroscience.

Pentru cercetările sale în domeniul neurobiologiei, Paşca a primit mai multe premii internaţionale de prestigiu.

Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...