Testul HIV: când să-l faci şi ce implică

Oricine a făcut vreodată sex neprotejat (deci cam toată lumea peste 25 de ani) a trecut prin momente de groază, în care a crezut că are SIDA, chiar dacă nu aparţinea, de fapt, unei categorii de risc.
  • Publicat:
Testul HIV: când să-l faci şi ce implică

Oricine a făcut vreodată sex neprotejat (deci cam toată lumea peste 25 de ani) a trecut prin momente de groază, în care a crezut că are SIDA, chiar dacă nu aparţinea, de fapt, unei categorii de risc.

Alţii, dimpotrivă, intră în categorii de risc ridicat – şi-au injectat droguri, sunt homosexuali şi n-au folosit prezervativ ori sunt heterosexuali, însă au făcut de nenumărate ori sex neprotejat.


Indiferent în ce categorie intri, merită să-ţi faci un test SIDA. Nu e nimic înfricoşător, nimeni n-o să se uite „ciudat” la tine şi camerele de supravegheat gen „Big Brother” sunt interzise în sălile de aşteptate din clinici, te asigur.

Unde să mă duc?

Aşteaptă să treacă trei luni de când ai făcut ultima oară sex neprotejat sau ai folosit un ac de seringă în comun şi du-te la o clinică de planificare familială sau la medicul de familie. Poţi fi testat(ă) pentru TOATE tipurile de BTS, iar clinica trebuie să păstreze confidenţialitatea, aşa că nu pot spune părinţilor, partenerului sau şefului tău (deşi vor sugera să le spui tu, dacă testul iese pozitiv).

Ce se va întâmpla?

Întâi vei fi consiliat(ă), punându-ţi-se întrebări despre istoria ta sexuală, utilizarea de droguri şi despre sănătate în general. Vei fi întrebat(ă) de ce vrei să faci testul, ce ştii despre boală şi cum ai reacţiona dacă ai fi infectat(ă).

Apoi ţi se va face un examen clinic şi ţi se va lua sânge (şi probe de secreţie, dacă vrei să mergi până la capăt). Analiza de sânge va determina anticorpii produşi de organismul tău când s-a confruntat, eventual, cu HIV. Probabil că va trebui să vii încă o dată ca să iei rezultatul.

Dacă e negativ?

Spune o rugăciune de mulţumire. Şi promite că de acum încolo vei folosi mereu prezervativul.

Dacă e pozitiv?

Aminteşte-ţi: chiar dacă e de rău, nu înseamnă neapărat că ai SIDA. S-ar putea să treacă şi 10 ani până să ai simptome.

Ţi se va comunica rezultatul şi vei fi ajutat(ă) de către consilier să decizi dacă spui familiei, partenerului/partenerilor, prietenilor, şefului. Câteva luni ar trebui să mergi în continuare la şedinţe de consiliere.

Nu e uşor să faci faţă unui asemenea diagnostic. Reacţia ta se va tot schimba în următoarele luni şi următorii ani şi e bine să cunoşti şi pe alţii în situaţia asta. Clinia îţi va da numărul de telefon al unui grup de sprijin, precum şi instrucţiuni explicite despre felul în care poţi să nu transmiţi mai departe boala!

Sursa: „Hot sex”, Tracey Cox

Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...