Home • Diete și Sport • Dietă și nutriție • Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: Când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică!

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: Când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică!

Pe când era Pofticioasa mititică-mititică, dar la fel de dolofănică, au pătruns în viaţa ei nişte francezi poposiţi în România, care o răsfăţau mereu cu tone de ciocolate alunate, cu bomboane gumate şi reţete divine din bucătăriile lor. Atunci ea a decis: “când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică”. Şi ce credeţi?

Publicat: 04-05-2012, 00:00

Redactor: Andra Nastase

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: Când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică!

Chiar m-am făcut franţuzoaică. În calitate de mare Pofticioasă am poftit o altfel de viaţă şi iată-mă acum locatară a unui cartier din Nisa, Coasta de Azur, preocupată unde să las indexul pentru curent şi unde este cel mai apropiat punct de colectare selectivă a gunoiului, căci aşa e regula pe aici. Nu o să insist pe partea personală a aventurii franţuzeşti, doar cea culinară ne interesează şi, slavă Domnului, avem ce povesti la acest capitol.

Parcă vă şi văd cum staţi cu nasul în revistă şi vă aud murmurând: “Şi Pofticioasa asta, unde şi-a găsit să se mute, în patria deliciilor, în ţara care a inventat practic cuvântul >, în sânul faimoasei > care este o ameninţare de grad zero pentru orice siluetă fie ea bine definită, fie abia conturată”. Da, ştiu. M-am băgat singură în gura lupului, să nu mă plâng acum că nu încap din cauza rotunjimilor sau să mă minunez de ce mă dă lupul gata la o singură masă, el nu ştie că nu e bine să se îndoape, nici măcar să se sature?

Aşa s-au aliniat astrele, înspre ţara bistrourilor m-a purtat viaţa, ne-om descurca. Plecarea românească şi sosirea franţuzească s-au întâmplat, culmea, la debut de dietă – nu ştiu dacă v-am spus că am trecut iar pe regim, dar de când am început rubrica am ţinut să mă asigur că veţi pricepe încă din titlu cu cine aveţi de-a face. Aşadar, Pofticioasa mereu la dietă s-a trezit în faţa provocării vieţii personale & nutriţionale: luatul de la capăt în toate privinţele. Şi cu ţara, şi cu dieta, şi cu tot.

Hipermarket, hiperimpresionată, hiperoferte

Ce face o doamnă la cură, care poposeşte într-un loc nou, cu un frigider gol şi are în bagaj un cântar care TREBUIE să fie mai zgârcit când îi arată kilogramele? Merge întâi şi întâi la cumpărături ca să îşi facă plinul cu alimente sănătoase şi uşurele, să nu cedeze la prima tentaţie care îi apare în cale, să nu înghită în sec când vede meniurile restaurantelor pline de înfulecăi, să nu fie ispitită de ideea – “ei, până mă acomodez, merge o prăjitură, ba merg chiar două”.

Plină de elan, cu două plase cărate taman din România şi cu aşteptări mari, am poposit la un mare magazin – nu spui care – şi am început să mă uit după rafturi de care să mă ţin ca să nu cad pe spate. Să nu credeţi că nu am mai intrat în centre comerciale străine sau că nu am cunoscut până acum nici o altă tarabă decât cea a aprozarului de cartier, însă chiar nu mi-am putut abţine uimirea. Eu toată viaţa mea am suferit în Craiova sau Bucureşti, depinde de perioada la care ne referim, pentru că nu găseam oferte bogate de salate.

Ţărăncile ne ispitesc doar cu cea verde, magazinele care ne aprovizionează cu pungi cu verzituri de peste graniţă, aduc puţine, nevariate şi le şi lasă expuse până la murare. N-am numărat exact tot ce era în cele 4 secţiuni ale raionului salate însă aproximez peste 50 de combinaţii în pungile respective. Şi dacă n-ai venit la cumpărături croit să iei salată, tot te opreşti măcar să o priveşti căci arată incredibil de fresh şi te tentează mai ceva ca o prăjitură cu bezea. Lângă, se întinde împărăţia legumelor şi fructelor.

Spaţiul lor este imens. Iar tot magazinul de care vă vorbesc este cam 5-6 hipermarketuri de-ale noastre lipite. Toate legumele pe care a decis pământul să ni le dăruiască stau lustruite în lădiţe şi au deasupra lor atârnate preţuri mai mici ca în România. De ce le ţin departe de noi?, mă-ntrebam. De ce în ţară nu ajung niciodată asemenea frumuseţi? De ce am impresia că tot ce e alterat aici, sau imperfect, ajunge spre Arad încolo? Primele cumpărături aşa au fost făcute – sub sentimentul copleşelii, cu minunarea la fiecare colţ de hipermarket, cu ciuda că toate astea nu ne sunt disponibile şi nouă, românilor.

Plusuri pentru cine vrea minusuri pe cântar

Pe lângă căsuţa salatelor, care este impresionantă, francezii au alocat un loc considerabil produselor light. Au şi raionul lor special, însă peste tot – la conserve, brânză, iaurturi, cărnuri – există secţiunea celor uşurele. Etichetele sunt mult mai prietenoase cu cumpărătorii şi mult mai “vorbăreţe” – dezvăluie mai multe informaţii nutriţionale, dar şi reţete grele sau mai uşoare, cum le preferaţi.

Peştele are un raion impozant în care sunt de găsit nenumărate specii şi specioare. Câteva rafturi care mie mi-au plăcut în mod deosebit au fost cele cu supe gata făcute – am cărat blenderul din România, însă zău dacă am văzut rostul preparării unei supe-creme, când cele din magazine sunt delicioase, extrem de sănătoase şi hipocalorice – cam 39 calorii 100 de mililitri.

Pentru că tot am abordat subiectul, vă spun un secret: dacă sunteţi la cură, o astfel de supă-cremă seara poate fi cina ideală, pentru că a doua zi dimineaţa veţi fi mai suple pe cântar şi datorită ei. Pe testatelea. Opţiunile de la raionul cărneturi sunt muuuuult mai numeroase ca pe la noi. Trecând peste cal şi iepure, curcanul este extrem de apreciat şi sub preţul românesc, iar vita este şi ea pe loc fruntaş în topul cererilor şi este, la fel, mai ieftină ca la noi.

Desigur, Pofticioasa tot pofticioasă – o trage aţa spre raţă, însă nici un piept dolofănicios nu se va tăvăli în tigaia din bucătărie până când locatara nu va împlini un frumos şi mic număr de kilograme. Una peste alta, am fost mirată de mine în marele magazin, prea puţin m-au interesat rafturile cu prăjiturici, prăjituroaie şi alte cele care te fac să îţi iei rapid blugi cu un număr mai mare.

Am fost atât de absorbită de opţiunile sănătoase, arătoase şi puţin bănoase pe care le au aceşti cetăţeni europeni, încât dacă mă lua cineva repede la întrebări printre rafturi nici nu ştiam să îi spun care e prăjitura mea preferată. (Răspuns corect: prăjitura Toate)

Secrete nutriţionale franţuzeşti

Acum, ne putem imagina: dacă aşa arătau secţiunile cu alimente proaspete şi slab calorice, vă daţi seama cum erau cele cu dulcegării sau patiserii sau mâncăruri făcute de-a gata. Şi totuşi, de o lună de când m-am amestecat printre francezi, îi pot număra pe degetele de la o mână şi jumătate pe obezii care mi-au umplut toată retina.

Oamenii sunt tare în formă, deşi ar trebui să vedeţi cu ce încearcă chef-ii restaurantelor şi managerii magazinelor să îi tenteze. Francezii nu pot spune că nu savurează mâncarea, că nu se răsfaţă culinariceşte vorbind, că sunt lipsiţi de plăceri digerabile. Au însă unele secrete care îi fac să rămână cât de cât supli şi îi ajută, cum am constatat cu surprindere citind într-o ziulică ziarul, rubrica anunţuri de adio, să trăiască mult şi bine. Media de vârstă din acele anunţuri era 80 de ani. Din câte am apucat să spionez, taina siluetei franţuzeşti stă în următoarele:

-porţiile cele zgârcite – în comparaţie cu americanii care mi-au adus un burger din care se puteau înfrupta 3 oameni lihniţi şi unul cu o foame aşa şi aşa, francezii cântăresc mult mai bine porţiile. Nu o să primiţi la restaurantele comune nişte farfurii chiar atât de golaşe cum vedeţi în reviste – cu 4 bobuleţe de mazăre, o şaisprezecime de piept de pui şi sos-decor, însă există toate şansele să aveţi tendinţa de a opri chelnerul ca să îl întrebaţi dacă a mâncat din farfuria voastră pe drumul bucătarie-masă.

Şi ştiţi ce? Dacă mâncaţi o vreme în stilul acesta veţi realiza că nici nu avem nevoie de porţii mai zdravene. Cumva, francezii le nimeresc. Lăsaţi-vă pe mâna lor deloc darnică. Veţi avea de câştigat şi pentru siluetă şi pentru sănătate, deşi la început vă veţi simţi perdanţi

-ritualul mesei luate pe îndelete – urlă lumea la Pofticioasă din toate colţurile “mestecă mâncarea aia, nu o mai înfuleca în doi timpi şi nici trei mişcări”, ea nu pofteşte să asculte. Studii peste studii peste studii au demonstrat că aceia care mestecă bine de tot mâncarea, nu doar că o digeră mai bine, dar, la final, au depuse şi mai puţine calorii.

Nu ştiu cum fac mereu de mă aşez la masă hămesită şi dau totul gata rapidissim. Francezii nu sunt aşa. Desigur, îi ajută şi ditamai pauza de masă, care este la prânz, în general de la 12-14 (aţi citit angajatori români?!). Dar savurează fiecare îmbucătură, par prezenţi acolo lângă farfuria aia, nu cu gândul în 1.700 de părţi, nu cu ochii în monitoare, conştienţi că mănâncă şi ce anume mănâncă. La mine în Oltenia nu s-a pomenit să zaci atâta la o masă, mai ales dacă eşti oltean autentic (a se citi smucit), dar oamenii ăştia par să ştie ei ceva

-cumpărăturile făcute în magazine precum cel descris mai sus – vă spun sincer că m-am umplut de ciudă acolo printre standuri. Adică eu, în România, nu am nici cea mai mică şansă să plec cu astfel de produse în coş. Şansele mele acolo şi ale unei grăsune de aici nu sunt absolut deloc egale. În plus, eu dau şi mai mult pe alimentele din municipiul Bucureşti, să zicem, şi nu am nici ce alege din ele.

Pe lângă hiper, super, normal marketuri, francezul are la dispoziţie şi superbele pieţe în aer liber pline cu legume şi fructe care mă ispitesc mai tare ca savarinele când le văd cum stau tolănite în soare. Aici, în Nisa, centrul vechi al oraşului, o astfel de piaţă este până spre ora 12 deschisă, după care producătorii se retrag discret în dubiţe, angajaţii primăriei curăţă bine după ei, iar în locul tarabelor răsar terasele cochete. Un alt punct de atracţie culinară este şi piaţa de peşte, deschisă, la fel, până spre prânz. Specii prinse cu o seară înainte îşi aşteaptă mute muşterii care ştiu cu adevărat ce e bun pentru ei

-sportul este rege – francezii adoră să facă mişcare, au reviste speciale pentru jogging, de pildă, au nenumărate maratoane programate prin toată ţara, şi, fără să exagerez absolut deloc, faleza de aici este plină-plină de oameni ieşiti la exerciţii. Taţi care aleargă cu tot cu copiii în cărucioare, bătrâni de 100 de ori mai sprinteni ca mine, femei care arată mai ceva ca cele pe care le găsiţi prin publicaţii. Unul face streching, altul este deja la kilometrul numărul 10, unul din urmă merge rapid cu nişte gantere în mâini. Toată lumea face câte ceva, arde nişte calorii, îi dă organismului motive de mulţumire

-bun e vinul franţuziu – am citit de foarte curând un articol în The Telegraph care spunea că toată teoria pe care ne-au ţinut-o nutriţioniştii cum că alcoolul ar îngrăşa nu se mai ţine în picioare. Experţii au luat la puricat studiile pe această temă făcute din anii ’80 încoace şi şi-au dat seama că sunt “contradictorii”. Îndemnul lor din acest moment este: consumul moderat de alcool, vin în special, ar ajuta în procesul de slăbire. Nu ştiu cine deţine adevărul pe acest subiect, însă cred că vinul roşu, de obicei sec, pe care francezii îl savurează destul de des are rolul lui în viaţa lor lungă şi suplă.

Programul naţional “mangerbouger.fr”. Sau “ghiftuieşte-te, dar fă şi mişcare”

Orice reclamă la dulciuri sau fast-food, afişată pe panouri sau difuzată la televizor, are scris la vedere îndemnul “accesaţi site-ul mangerbouger.fr” (traducere: amâncaasemişca.fr). O pagină de internet tare simpatică, veselă şi plină de sfaturi de care prinzi drag şi pe care le vrei aplicate şi în viaţa ta repede-repede. Site-ul a fost pus la punct de autorităţile franceze, care au vrut să se asigure că tuturor cetăţenilor li se reaminteşte suficient de des că trebuie să aibă o dietă echilibrată şi să facă şi ceva sport ca să fie sănătoşi tun.

Trebuie să fie o plictiseală de site, mi-am spus după ce am văzut cuvintele “program naţional”. O tristeţe gri-maronie despre cum trebuie să mănânci legume şi fructe. Când colo, pagina este plină de reţete savuroase, de idei de meniuri (ce să mănânci de luni până duminică), de îndemnuri ale nutriţioniştilor. Mi-am amintit de noi, cum ne-am chinuit ani să introducem merele în şcoli şi nici acum n-am reuşit pe de-a întregul. Imposibil ca acest program să nu le influenţeze vieţile nutriţionale francezilor – este pretutindeni!

După un nume de restaurant tip fast-food sau de ciocolată, vezi imediat scris numele siteului. Până şi cărţile de bucate au trecut la finalul reţetei un text de genul “pentru un meniu sănătos mâncaţi doar o porţie din ce v-am spus noi aici, apoi un fruct, un pahar de lapte şi un fir de ceapă”. Este incredibil ce accent franţuzesc pun oamenii ăştia pe hrana echilibrată.

Je bio, tu bio, il bio

Când am văzut secţiunea BIO a hipermarketului de care vă vorbeam la început, o secţiune mare cât un supermarket de-al nostru, românca de mine a spus: nu am ce căuta acolo, e scump. Mai apoi, plimbându-mă prin cartier, am dat de un alt magazin cu astfel de produse şi am intrat să fac inventarul din priviri.

Unele produse aveau diferenţe de preţuri foarte, foarte mici cu cele ne-bio. Altele erau la acelaşi tarif. Sau exista şi varianta “o idee mai ieftine”. M-am umplut iarăşi de ciudă – de ce aici sunt posibile astfel de preţuri dacă vrei să te hrăneşti sănătos şi de ce acasă am senzaţia că las şi pielea de pe mine atunci când intru într-un asemenea magazin. Fireşte, erau cozi.

Există şi pieţe speciale bio semnalizate cu mare grijă pe drumurile naţionale, există şi reţete în unele cărţi de gătit care îţi cer în mod special să faci mai întâi aprovizionarea în astfel de locuri pentru că trebuie să foloseşti, de exemplu, şi coaja lămâilor. Invidia mea pentru mărfurile lor nu cunoaşte margini.

Însemnări de jurnal franţuzesc

Alimente zărite în diverse locuri şi poftite din toată inima: 1.897.663

Calorii consumate, totuşi: 850-1200/zi

Kilograme pierdute în aproape 2 luni de dietă: aproape 7

Reţete franţuzeşti testate în bucătaria proprie: 7

De câte ori am oftat după un croissant: imposibil de estimat

Despre gastronomie, strategiile fraţuzoaicelor trase prin inel şi ispitele care ne tot dau târcoale în diete, vă aştept să vorbim, zi de zi, pe blogul Pofticioasei: www.pofticioasa.ro. Ne “vedem” şi pe facebook.com/jurnalulpofticioasei.

Citeşte şi: Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: greşeala recunoscută e pe jumătate iertată

Tags: dieta jurnalul pofticioasei

Urmărește CSID.ro pe Google News

Andra Nastase - Redactor

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...

citește mai mult