Reguli ale automedicaţiei responsabile în răceli, viroze, astm şi alergii explicate de un medic VIDEO by CSID

Regulile automedicaţiei responsabille în răceli, viroze, astm şi alergii sunt explicate pe larg de medicul Cătălina Panaitescu, medic primar medicină de familie.

Suntem încă în sezonul virozelor respiratorii şi al răcelilor, care pot varia de la forme uşoare până la cele severe. Acestea pot debuta cu dureri de gât, congestie nazală, secreţii nazale, dureri de cap şi febră. Pentru formele uşoare, pacienţii îşi pot administra singuri anumite medicamente fără prescripţie medicală. Acestea se adresează simptomelor şi pot fi aplicate înaintea vizitei la medic.

Antibioticele sunt contraindicate în tratarea răcelilor, care sunt afecţiuni de natură virală, spun specialiştii. Însă dacă simptomele răcelilor persistă sau se agravează, trebuie consultat medicul sau farmacistul.

De altfel, la automedicaţie recurg deseori şi pacienţii cu astm sau cei cu alergii. Aceştia însă aplică la domiciliu tratamentul recomandat de medicul curant.

Însă indiferent de afecţiunile în care este aplicată automedicaţia, prin administrarea de medicamente fără prescripţie medicală, suplimente alimentare sau dispozitive medicale, aceasta trebuie să fie una responsabilă, cu respectarea anumitor reguli.

Automedicaţia presupune decizii responsabile cu privire la propria sănătate, dar şi o informare corectă şi din surse sigure.

Un consumator sau pacient responsabil trebuie să poată distinge între situaţiile când se poate automedica şi cele în care este necesară intervenţia unui specialist.

Pentru a afla toate regulile automedicaţiei responsabile, am stat de vorbă în interviul video cu medicul Cătălina Panaitescu, medic primar medicină de familie.

Mai multe informaţii despre utilizarea responsabilă a produselor fără prescripţie medicală puteţi accesa şi la www.aleginformat.ro!