Profesor de dicție și public speaking: repetiția și expunerea, instrumente care te fac mai bun în comunicare

09.12.2022

Invitat în emisiunea „Înapoi în viitor”, moderată de Andreea PerminovaAurelian Ciocan, expert în comunicare verbală și nonverbală, a declarat că o comunicare eficientă rămâne la nivelul de „scurt și la obiect”. În loc să încarci o persoană cu multe informații, mai bine îi spui direct tot ceea ce trebuie să știe.

„O comunicare eficientă ar fi ca receptorul tău să înțeleagă foarte ușor, să decodifice mesajul pe care îl transmiți și să nu-l încarci foarte mult cu informație.”, explică expertul în comunicare. Aurelian Ciocan este de părere că, prin repetiție, putem căpăta dexteritate în comunicare. Continuarea antrenamentelor pe o perioadă îndelungată de timp va declanșa automatisme. Ritmul vorbirii va deveni din ce în ce mai controlat și vom reuși să-l alternăm în funcție de necesități și de textul spus. Astfel, putem ajunge să avem aceste automatisme.

Comunicarea în leadership

„Unii manageri nu-și ascultă cu atenție subalternii, nu ascultă cu atenție problemele și dau înapoi niște sarcini, nelămurind foarte bine situația cu cel care a venit într-un impas”, declară Aurelian Ciocan. Superiorii unei organizații fug adesea de sinceritate. Dacă aceștia se ascund în spatele unor măști sau în spatele unor discursuri foarte elaborate, s-ar putea ca aceștia să disimuleze. „Nu trebui să arați că ești șef”, adaugă invitatul.

Convingerea în comunicare

Ajungem să fim convingători în comunicare prin repetiție. Unele persoane sunt înzestrate cu darul acesta al comunicării și al gesturilor. Cu toate acestea, există și persoane care au nevoie de antrenamente intense pentru a face față presiunii și pentru a deveni cât mai convingători în vorbire.

„Pregătește-te în domeniul respectiv, antrenează-te și ori de câte ori ai ocazia, expune-te!”, încheie invitatul Aurelian Ciocan, expert în comunicare verbală și nonverbală.

Emisiunea integrală „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, invitat Aurelian Ciocan, poate fi urmărită mai jos:

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai ... citește mai mult