Prof. Streinu Cercel: Cum ne afectează suplimentele alimentare și fumatul

Profesorul universitar doctor Adrian Streinu Cercel a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, unde au discutat despre modul în care ne afectează suplimentele alimentare și fumatul.
  • Publicat:

Profesorul universitar doctor Adrian Streinu Cercel a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, unde au discutat despre modul în care ne afectează suplimentele alimentare și fumatul.

Întrebat dacă crede în „puterea” suplimentelor alimentare, profesorul Streinu Cercel a spus ferm că nu.

„Mai mult decât atât, majoritatea sunt chimicale. Orice chimicală care este adusă în organism trebuie să ajungă la ficat și ficatul trebuie să știe ce să facă cu ea. Ca să vă dau un exemplu, cât de deștept a fost Cel de sus (n.r- Dumnezeu), la nivelul celulei hepatice există foarte multe mitocondri și, respectiv, are și posibilitatea să aibă mai mulți nuclei. De ce? Pentru că nucleul este un hard cu informații și ca să-i dea posibilitatea ca acest hard să fie citit repede și la comandă să elibereze un ARN mesager care să facă o enzimă, care să activeze chimicala, toate astea trebuie să se întâmple repede. De aceea a lăsat hepatocitului o șansă să aibă mai multe astfel de hard-uri, de servere, ca să poată accesa informația. Noi ne batem joc de ele și de dimineața până seara înghițim chimicale”, a spus Prof. Streinu Cercel.

Reputat cercetător, Adrian Streinu-Cercel este medic primar boli infecţioase și doctor în Științe Medicale. S-a născut pe 30 august 1956 în Orbeni, județul Bacău. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1982 și a început să lucreze în cadrul institutului de boli infecțioase din București după rezidențiat, în 1984.

Din 2013 Adrian Streinu-Cercel este Președinte al Societății de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, iar din 2007 este Membru în Consiliul Ştiinţific al ANM (Asociaţia Naţională a Medicamentului). Din 2009, este și Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România.

În timpul pandemiei de coronavirus din 2020 a ocupat funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății între 6 aprilie și 23 aprilie.

Este autor/coautor a numeroase cărți și investigator principal în peste 47 de studii clinice multicentrice internaționale. Totodată este senator în legislatura 2020-2024, din partea PSD.

Urmărește podcast-ul integral pe canalul de Youtube.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult