Mihai Onilă, despre copilul interior și vindecarea lui. „Este la fel de copil, la fel de rănit și traumat ca în ziua în care l-ai lăsat singur”

Întrebat dacă vorbește zilnic cu copilul său interior, Mihai Onilă a menționat că nu zilnic, dar totuși o face destul de des când intră în meditație.
  • Publicat:

Artistul Mihai Onilă, fondator al cunoscutei trupe AXXA, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. Cei doi au discutat despre conversația pe care trebuie să o avem cu copilul interior. Odată ajunși adulți, fiecare dintre noi trebuie să devină părinte pentru copilul său interior.

„În cei șapte ani de acasă, omul este ca un computer. I se dă soft-ul, adică viața, iar el nu are niciun program. Copilul nu știe să vorbească, nu știe să gândească, nu știe nimic. Totul e de la zero. În primii ani se instalează în copil toate programele pe care el funcționează pe tot parcursul vieții.

Foarte greu vom schimba niște programe instalate în copilărie. Cine sunt adevărații noștri Dumnezei? Mama și tata (…) Dacă aceste programe sunt frumoase, bune, copilul preia acele sentimente ca iubire necondiționată. Dar dacă tu ca părinte ai fugit la serviciu în ideea că banul este mai important, l-ai pierdut pe copilul acela”, a explicat artristul Mihai Onilă.

Aceste traume pot fi corectate atunci când ne întoarcem la copilul interior și încercăm, înainte de toate, să-l auzim și să-l ascultăm.

„La maturitatea în care omul poate procrea, el poate deveni părintele copilului său interior (…) Copilul din om trăiește în om și azi la fel de copil și este la fel de rănit și traumat ca în ziua în care l-ai lăsat singur dacă nu preiei rolul de părinte. M-ai întrebat cum m-am vindecat. Simplu. L-am întrebat pe Mihai, copilul, „Ce pot face eu ca să te împac?””, a povestit artistul.

Întrebat dacă vorbește zilnic cu copilul său interior, Mihai Onilă a menționat că nu zilnic, dar totuși o face destul de des când intră în meditație.

Născut la data de 30 ianuarie 1971, Mihai Onilă provine dintr-o familie de lăutari celebri în România.

A început studiile muzicale la vârsta de 11 ani, la pian și acordeon, continuând până în anul 1989, când le-a finalizat sub îndrumarea directă a profesoarei de muzică ușoară și jazz, Aura Urziceanu, la Universitatea Populară de Artă.

În perioada 1992-1997 Mihai Onilă a participat la majoritatea concursurilor naționale de muzică ușoară interpretare și a câștigat numeroase premii.

În 1999, împreună cu Mihai Onilă, Dinu Maxer, Adrian Filip și Sorin Raia a înființat trupa AXXA.

Mihai Onilă s-a mutat din 2014 în Belgia, unde a lucrat ca șofer la o firmă de livrări, iar în 2016 avea să trăiască drama vieții, când fiica sa, oana Emily Hope (în vârstă de 10 ani), a murit răpusă de cancer.

URMĂREȘTE PODCASTUL INTEGRAL PE CANALUL DE YOUTUBE

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Vertijul: cum se tratează
Vertijul: cum se tratează