Un medic avertizează: și vegetarienii pot acumula grăsime în ficat

Grăsimea din ficat poate duce la dezechilibre ale sănătății.

Grăsimea din ficat se poate acumula și la vegetarieni. Dr. Raluca Oprea, medic primar medicină internă și medic specialist în gastroenterologie, Dr. în medicină, ne-a explicat într-una dintre emisiunile CSID.RO Live modul cum alimentația persoanelor vegetariene poate duce la acumularea de grăsime în ficat.

„Dieta vegetariană este o dietă excepțională din multe puncte de vedere”, a spus Dr. Raluca Oprea. Este știut faptul că în general vegetarienii au un risc scăzut de a dezvolta hipertensiune arterială, boli cardiace ischemice, diabet zaharat, obezitate, afecțiuni articulare. „Depinde însă ca dieta vegetariană să nu fie bogată în alimente procesate”, a continuat medicul specialist în gastroeneterologie. Din păcate, vegetarieni ingeră o cantitate mare de carbohidrați. dacă aceasta este compusă din carbohidrați „răi”: pâine albă, biscuiți, covrigi, orez, paste, atunci aceștia au un risc destul de mare de a dezvolta steatoză hepatică și de acumulare de grăsime în ficat.

Pe de altă parte, dieta vegetariană în totalitate restrictivă, nu este în totalitate benefică, pentru că cei care țin acest regim de viață strict riscă să dezvolte deficit de B12, de calciu, de vitamina D, care, dacă nu se iau din alimentație ar trebui introduse prin suplimente alimentare.

Ce grăsimi fac rău ficatului

Alimentele procesate sunt nocive organismului. Dieta noastră se bazează în mare parte pe alimente procesate. Și cea mai periculoasă este alimentația gen fast food ingerată de două trei ori pe săptămână. Toate alimentele gen fast food, cele semipreparate cum sunt pizza semi preparată sau pop corn-ul făcut la microunde folosesc o cantitate mare de grăsimi trans. În general, acestea sunt grăsimile hidrogenate care sunt modificate artificial, la care se adaugă tot felul de potențiator de gust, de arome, genul de substanțe care le intensifică gustul și le cresc timpul de expirare. Deci tot ceea ce conține grăsime trans precum sosurile, maionezele, cremele, cele preparate industrial, nu sunt benefice pentru funcționarea optimă a ficatului. Pe de altă parte mezelurile procesate, cele cu carne roșie, salamurile, cârnații, iaurtul gras, smântâna, brânzeturile franțuzești (brie, camembert) aduc un aport suplimentar de grăsime și favorizează steatoza hepatică și acumularea de grăsime în ficat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Dr. Raluca Oprea - Medic Primar Medicină Internă și Medic Specialist Gastroenterologie
Dr. Raluca Manuela Oprea, parte a echipei BariClinic, este membră a Societăţii Române de Gastroenterologie și Hepatologie, a Societăţii Române de Endoscopie Digestivă, cât și a Societăţii Europene de Endoscopie Digestivă. În plus, de-a lungul timpului Dr. Oprea a fost co-autor a 4 volume ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic Primar Medicină Internă și Medic Specialist Gastroenterologie
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult