Dr. Denisa Zaharia, ortodont: despre consultul dentar la redeschiderea cabinetelor VIDEO

Dr. Denisa Zaharia, medic specialist ortodont, vine cu informaţii despre problemele dentare care trebuie rezolvate urgent la redeschiderea cabinetelor dentare.

Dr. Denisa Zaharia, medic specialist ortodont, ne-a explicat în interviul video acordat prin Skype care sunt la această oră urgenţele dentare în privinţa tratamentelor ortodontice şi cum sunt pregătite cabinetele să protejeze pacienţii, dar şi personalul medical împotriva contaminării cu noul coronavirus.

Aşa cum se ştie, în timpul pandemiei, cabinetele dentare au fost închise, fiind deschise spre finalul perioadei de izolare, dar numai pentru urgenţe. Începând din 18 mai, cabintele dentare s-au deschis pentru toţi pacienţii, însă cu aplicare unor reguli stricte de protecţie, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului şi comtaminarea personalului şi pacienţilor.

Astfel, pacienţilor li se măsoară temperatura înainte de a intra în cabinet. În plus, se respectă regulile de distanţare şi s-au intesificat procedurile de igienizare. De altfel, şi până la pandemie, personalul din cabinetele dentare aplica reguli de igienă strictă, pentru a se proteja şi pentru a proteja pacienţii de contaminarea cu diverse virusuri precum cele hepatice sau HIV.

Se reiau tratamentele ortodontice

Printre pacienţii care au revenit la consultaţii sunt şi cei aflaţi în tratamente ortodontice, care poartă aparat dentar. Acestea presupun şedinţe periodice de ajustare a accesoriile ortodontice, dar şi şedinţe de igienizare pentru a reduce riscul apariţiei cariilor în timpul tratamentelor ortodontice.

Pe lângă revenirea la controalele regulate, pacienţii care au aparate dentare sunt sfătuiţi să menţină o bună igienă dentară şi să renunţe la fumat, ştiindu-se faptul că tutunul afectează sănătatea dinţilor şi gingiei. În interviul video, dr. Denisa Zaharia, medic specialist ortodont, explică pe larg ce trebuie să ştie pacienţii care revin la dentist în această perioadă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Denisa Zaharia - Medic specialist ortodont
Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială – Medic coordonator PerfectDent Dr. Denisa Zaharia este Medic specialist în Ortodonție și Ortopedie Dento Facială din 2006, absolventă UMF Carol Davila promoția Stomatologie 2003 și fonda­toa­rea clinicii stomatologice Perfect Dent din Capitală. Are ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic specialist ortodont
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult