De ce apare cancerul la creier? Vine cu explicații reputatul neurochirurg Alexandru Vladimir Ciurea!

Tumorile cerebrale sau cancerul la creier au cauze multiple.

Tumorile cerebrale, adică apariția cancerului la creier, au mulți factori, așa cum ne-a explicat în emisiunea CSID.RO LIVE Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea, medic primar Neurochirurgie, Director Științific Spitalul Clinic SANADOR, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Tumorile cerebrale presupun că țesutul nu mai este normal, s-a modificat ceva în structură. „De exemplu, atunci când doamnele când ajung la o anumită vârstă și pierd apărarea hormonală feminină, apar tumori. La nivel uterin apar fibroame, iar cerebral apar niște noduli pe meninge numite meningioame. este frecvent acest lucru”, spune profesorul universitar Alexandu Ciurea. „În schimb, la bărbați apar alte tipuri de tumori cerebrale foarte frecvente, modificări ale celulelor de apărare, numite celule gliale. Din cauza acestor celule gliale modificate, din cauza stresului pe care îl au foarte frecvent bărbații în ziua de astăzi, duce la apariția de glioame. Iar de aici sunt o serie întreagă de grade din ce în ce mai complicate și apar fenomenele groaznice de cancer cerebral”, a completat marele neurochirurg.

Acesta este cel mai complicat, cel mai dărâmător și invadant cancer din organism. Chiar dacă este prins în fazele inițiale și aplici de la început tratamentele neurochirugicale și toată paleta de tratamente adjuvante, această boală nu poate fi învinsă.

Stresul este un factor foarte important în apariția tumorilor. Celulele nervoase nu mai funcționează normal, vin foarte multe comenzi asupra lor și se produce o dereglare. Peste care pot veni un stil de viață haotic, un metabolism general modificat și o serie de alți factori. De exemplu radiațiile, noi fiind în apropierea războiului din Ucraina. Toate duc la dereglarea celulelor nervoase. Celulele, dacă nu mai funcționează normal, se unesc într-un nodul de celule gliale care nu mai funcționează normal, o tumoră. Din păcate, acesta nu este depistat la dimensiuni mici, că nimeni nu își face RMN din 6 în 6 luni. Acești noduli pot crește și se pot modifica.

Apoi, mai este și ideea că neuronii au până la 10.000 prelungiri. Ori dacă un neuron are o transformare metabolică, o schimbare de structură,  o trimite tuturor neuronilor, deci boala se poate răspândi într-o zonă mai mare din creier.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Prof. Dr. Alexandru-Vladimir Ciurea - Medic primar neurochirurgie
Dl Dr. Alexandru-Vladimir Ciurea este medic neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Este coordonator al departamentului ...
citește mai mult
Spondiloza: când se operează
Spondiloza: când se operează