Ce riscăm dacă luăm des laxative?

Dr. Teodor Bădescu, medic primar gastroenterologie la Spitalul Clinic SANADOR, ne explică ce putem păți dacă luăm des laxative.

Constipația reprezintă un fenomen frecvent. Iar cauzele acestui fenomen pot varia de la lipsa fibrelor în dietă, la consumul redus de lichide, sedentarism și până la prezența unor afecțiuni precum tumorile benigne sau maligne ale tubului digestiv.

O masă bogată în carne și brânzeturi poate constipa. Însă și un cancer poate avea același efect. De multe ori, persoanele care se confruntă cu constipația recurg la laxative, substanțe naturale sau produse în laborator care stimulează eliminarea fecalelor. Însă aceste laxative nu trebuie folosite pe termen lung sau în cantități mari. Pe lângă faptul că pot dezechilibra organismul, laxativele mai fac ceva: pot duce la amânarea vizietei la un medic, ceea ce poate periclita sănătatea celor care pot avea o problemă medicală gravă.

„Laxativele sunt o soluție de moment, în anumite situații. Iar faptul că abuzăm de ele reprezintă o situație frecvent întâlnită, mai ales la persoane vârstnice, dar nu numai. În timp, laxativele nu mai au eficiență, aceasta scade.

Există mai multe clase de laxative. Cele mai bune sunt cele pe bază de plante, deci sunt laxativele cele mai ușoare. Cele mai agresive sunt cele osmotice, cum sunt soluțiile cu ajutorul cărora noi pregătim colonoscopiile.

Din punctul meu de vedere, se poate ajunge și la cazuri extreme, mai ales dacă se abuzează și se iau mai multe deodată, pentru efectul imediat. Episoadele de diaree pot duce la dezechilibre electrolitice. Scad ionii de potasiu, acest fenomen poate da amețeli, căzături, iar aici mă refer mai ales la persoanele vârstnice.

În loc de laxative, mai bine ținem cont de factorii care combat constipația, adică o alimentație bogată în fibre, un aport suficient de lichide și mișcare” spune dr. Teodor Bădescu, medic primar gastroenterologie la Spitalul Clinic SANADOR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Teodor Bădescu - Medic primar medicina interna
Teodor Bădescu este medic primar medicină internă, cu competențe solide în: endoscopie, endoscopie digestivă terapeutică. Dr. Teodor Bădescu s-a născut în București în anul 1958 și este absolvent al Colegiului național "Gheorghe Lazăr" și al Institutului Medico-Militar afiliat UMF ...
citește mai mult