Andreea Neagu, psiholog: cum creștem un copil echilibrat emoțional

Un copil echilibrat emoțional se va transforma într-un adult echilibrat emoțional.

Părinții își doresc un copil echilibrat emoțional, însă acest lucru este posibil atunci când și părinții sunt astfel. Andreea Neagu, psihoterapeut, ne-a povestit într-una dintre edițiile Ce se întâmplă doctore Live despre cum poți crește un copil echilibrat emoțional. 

Cel mai important pentru noi , adulții, este să ne cunoaștem, să ne înțelegem și apoi să ne integrăm propria poveste de viață cu bune și cu rele, cu traumele pe care le-am trăit, dar și cu lucrurile bune pe care le-am trăit. „Nu există om care să nu fi trăit și evenimente stresante sau evenimente potențial traumatice”, spune psihologul Andreea Neagu. Și este important să le identificăm, să înțelegem ce impact au avut asupra noastră și cum ne-au influențat. Ca părinte, e important să înțeleg cum ducem în relația cu copilul aceste experiențe din viața noastră. În neuroștiință, acest lucru se numește capacitatea de insight a părinților, de integrare a propriilor experiențe de viață.

„Atunci când eu înțeleg că mie îmi e teamă de persoane autoritare și răspund prin a le face pe plac, este posibil ca eu, inconștient, să-mi învăț copilul să facă la fel cu persoanele autoritare”, explică Andreea Neagu. Și poate copilul meu nu are nevoie să facă asta, pentru că el are încredere în sine, nu îi este frică și e relaxat în relație cu acest tip de personalități. Ca părinte, ar trebui să înțeleg că ce a fost valabil pentru mine într-o situație dată, nu e valabil și pentru copilul meu în aceeași situație.

O altă conștientizare majoră a părinților este că cel căruia i-am dat viață este o persoană diferită de noi. Copiii noștri nu sunt prelungirea noastră, copiii noștri sunt persoane diferite care se pot dezvolta într-o cu totul altă direcție decât părinții. „atunci când avem capacitatea să înțelegem asta, atât eu ca părinte mă simt eliberat și despovărat, dar și copilul meu își poate da drumul să se dezvolte așa cum are el nevoie.”

Bianca Poptean
Bianca Poptean
Sunt deja 10 ani de când scriu pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea ... citește mai mult
Raluca Neagu
Raluca Neagu

Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.

citește mai mult