Un nou studiu ridică semne de întrebare. Soții persoanelor cu demență au un risc mai mare de a dezvolta boala

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un studiu de amploare, realizat pe aproape un milion de persoane căsătorite, atrage atenția asupra unei asocieri importante: partenerii de viață ai persoanelor diagnosticate cu demență au un risc mai mare de a dezvolta, la rândul lor, aceeași afecțiune. Cercetătorii subliniază însă că demența nu este o boală contagioasă, iar rezultatele nu înseamnă că un astfel de diagnostic este inevitabil pentru soț sau soție.

Potrivit cercetării publicate în JAMA Network Open, riscul relativ a fost cu 74% mai mare în cazul femeilor și cu 69% mai mare în cazul bărbaților al căror partener fusese diagnosticat cu demență.

Aproape un milion de persoane au fost incluse în cercetare

Studiul este unul dintre cele mai mari realizate până acum pe această temă. Cercetătorii au analizat datele din baza națională de asigurări de sănătate din Taiwan, colectate între 1998 și 2022.

Recomandări

Vrei să te muți la munte? Un sat din Europa plătește până la 21.000 de dolari…

Cum repari dulceața zaharisită în doar câteva minute? Trucul vechi pe care îl foloseau bunicile

În total, au fost urmărite 955.105 persoane căsătorite, iar participanții au fost comparați în funcție de vârstă, sex, venit și mediul de rezidență.

Au fost analizate:

• peste 118.000 de femei al căror soț fusese diagnosticat cu demență;
• peste 72.000 de bărbați a căror soție suferea de această afecțiune;
• peste 764.000 de persoane din grupurile de comparație.

Specialiștii au urmărit apariția tuturor formelor de demență, inclusiv boala Alzheimer și demența vasculară.

Ce înseamnă, de fapt, creșterea riscului

Deși procentele pot părea alarmante, medicii atrag atenția că ele reprezintă o creștere relativă a riscului, nu faptul că majoritatea partenerilor vor dezvolta boala.

În intervalul de cinci ani analizat:

• 6,47% dintre femeile al căror soț avea demență au fost diagnosticate ulterior;
• 3,72% dintre femeile al căror partener era sănătos au dezvoltat boala;
• 9,24% dintre bărbații cu o soție diagnosticată au primit ulterior același diagnostic;
• 5,75% dintre bărbații din grupul de comparație au dezvoltat demență.

Cu alte cuvinte, deși diferența este semnificativă din punct de vedere statistic, majoritatea partenerilor nu au fost diagnosticați cu demență în perioada urmărită.

Demența nu se transmite de la un partener la altul

Autorii studiului insistă asupra unui aspect esențial: rezultatele nu sugerează că demența ar fi contagioasă.

Boala nu poate fi transmisă prin apropiere, conviețuire sau îngrijirea unei persoane afectate.

Explicațiile sunt mult mai complexe și țin de modul în care viața în cuplu influențează sănătatea pe termen lung.

Obiceiurile comune pot influența sănătatea creierului

După ani sau chiar decenii petrecute împreună, partenerii ajung să împărtășească numeroși factori care influențează riscul de îmbolnăvire.

Printre aceștia se numără:

• alimentația;
• nivelul de activitate fizică;
• fumatul;
• consumul de alcool;
• calitatea somnului;
• stresul financiar;
• accesul la servicii medicale;
• izolarea socială;
• controlul bolilor cronice, precum diabetul și hipertensiunea.

Dacă într-un cuplu predomină sedentarismul, alimentația dezechilibrată sau lipsa activității sociale, ambii parteneri pot acumula factori de risc similari pentru declinul cognitiv.

Îngrijirea unui bolnav poate avea un impact major asupra sănătății

Un alt element luat în calcul de cercetători este stresul asociat îngrijirii unei persoane cu demență.

Pe măsură ce boala avansează, partenerul sănătos devine adesea principalul îngrijitor și trebuie să gestioneze:

• administrarea tratamentului;
• pregătirea meselor;
• igiena pacientului;
• supravegherea permanentă;
• consultațiile medicale;
• episoadele de dezorientare sau agitație;
• problemele administrative și financiare.

Toate acestea pot duce la epuizare fizică și psihică, depresie, anxietate, tulburări de somn și reducerea timpului dedicat propriei sănătăți.

Lipsa somnului poate contribui la declinul cognitiv

Pacienții cu demență au frecvent tulburări de somn și se pot trezi de mai multe ori pe timpul nopții. În multe cazuri, și partenerul lor ajunge să doarmă insuficient luni sau chiar ani la rând.

Somnul fragmentat este asociat cu:

• scăderea memoriei;
• probleme de concentrare;
• hipertensiune;
• inflamație cronică;
• afectarea sănătății cardiovasculare;
• dificultăți în gestionarea stresului.

Specialiștii precizează că o noapte nedormită nu provoacă demență, însă lipsa cronică a somnului poate contribui la apariția declinului cognitiv la persoanele vulnerabile.

De ce contează sprijinul familiei

Cercetătorii au observat că persoanele cu venituri mai mari și cele care aveau mai mulți copii au prezentat, în general, un risc ceva mai redus.

Explicația posibilă este că responsabilitățile de îngrijire pot fi împărțite între mai multe persoane, iar resursele financiare permit accesul la servicii specializate și perioade de respiro pentru îngrijitor.

Totuși, autorii studiului subliniază că simpla existență a copiilor nu garantează și sprijinul efectiv oferit familiei.

Studiul nu demonstrează o relație de cauzalitate

Autorii cercetării atrag atenția că studiul este unul observațional.

Acest lucru înseamnă că poate identifica o asociere între cele două situații, însă nu poate demonstra că îngrijirea unui partener cu demență provoacă direct apariția bolii.

Nu au fost analizate în detaliu elemente precum:

• nivelul de educație;
• alimentația;
• activitatea fizică;
• predispoziția genetică;
• calitatea relației de cuplu;
• intensitatea stresului resimțit.

În plus, datele provin exclusiv din Taiwan, iar rezultatele pot diferi în alte țări, unde sistemele medicale și sprijinul acordat familiilor sunt diferite.

Ce recomandă specialiștii

Mesajul cercetării este că îngrijirea unui pacient cu demență trebuie privită ca o provocare pentru întreaga familie, nu doar pentru persoana diagnosticată.

Medicii recomandă ca partenerii îngrijitori să beneficieze de:

• controale medicale regulate;
• monitorizarea tensiunii arteriale, colesterolului și diabetului;
• suficient somn;
• activitate fizică;
• sprijin psihologic;
• ajutor din partea familiei;
• menținerea relațiilor sociale;
• servicii de îngrijire la domiciliu, atunci când acestea sunt disponibile.

Specialiștii subliniază că un îngrijitor epuizat sau bolnav va avea mai multe dificultăți în a oferi sprijin pe termen lung persoanei dragi.

Sursă foto – lucigerma / Envato