Tocătoarele din lemn și din plastic: avantaje, dezavantaje și care este alegerea mai sigură pentru bucătărie

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Fiecare bucătărie are cel puțin un tocător, iar alegerea lui pare, la prima vedere, o chestiune de preferință. Unii aleg lemnul pentru aspectul natural și durabilitate, în timp ce alții preferă plasticul, convinși că este mai igienic și mai ușor de curățat.

Citește și: Cum să faci tocătorul ca nou. Trucul din bucătărie folosit de puține gospodine

În realitate, întrebarea „care este mai sigur?” îi preocupă de ani buni pe cercetătorii din domeniul siguranței alimentare. Rezultatele sunt surprinzătoare și contrazic una dintre cele mai răspândite convingeri din bucătărie: faptul că plasticul ar fi întotdeauna mai igienic decât lemnul.

Recomandări

Ce iau turiștii români din hoteluri, deși nu au voie? Provocările hotelierilor în sezonul de vară…

Medic pneumolog, avertisment după suspiciunea de Legionella la metrou: „Persoanele vulnerabile ar trebui să evite deplasările…

Adevărul este că ambele tipuri de tocătoare au avantaje și dezavantaje, iar siguranța lor depinde mai puțin de material și mai mult de modul în care sunt folosite, curățate și înlocuite.

De ce este atât de important tocătorul?

Tocătorul este una dintre suprafețele care intră cel mai des în contact cu alimente crude.

Pe el ajung frecvent:

• carne de pui;
• carne de porc;
• carne de vită;
• pește;
• fructe de mare;
• legume;
• fructe;
• pâine;
• brânzeturi.

Dacă aceeași suprafață este utilizată pentru alimente crude și apoi pentru produse gata de consum, fără o curățare corespunzătoare între utilizări, poate apărea contaminarea încrucișată.

Aceasta reprezintă transferul bacteriilor de pe un aliment pe altul și este una dintre cele mai frecvente cauze ale toxiinfecțiilor alimentare produse în gospodării.

Mitul: plasticul este întotdeauna mai igienic

Mult timp s-a considerat că tocătoarele din plastic sunt cea mai sigură alegere deoarece pot fi spălate mai ușor și nu absorb lichidele.

Totuși, cercetările au arătat că situația este mai complexă.

În timpul utilizării, lama cuțitului produce mii de zgârieturi microscopice în suprafața plasticului.

Aceste fisuri devin locuri ideale pentru acumularea:

• resturilor alimentare;
• umezelii;
• bacteriilor.

Cu fiecare utilizare, suprafața devine mai deteriorată și mai greu de igienizat complet.

Cu ochiul liber, tocătorul poate părea perfect curat, însă în microfisurile sale se poate forma ceea ce microbiologii numesc biofilm.

Ce este biofilmul?

Biofilmul reprezintă o comunitate de bacterii înconjurată de un strat protector produs chiar de microorganisme.

Acest strat le ajută să adere mai bine la suprafețe și le face mai rezistente la detergenți și, uneori, chiar la dezinfectanți.

Biofilmul poate apărea pe numeroase obiecte din casă:

• bureți de vase;
• chiuvete;
• recipiente reutilizabile;
• periuțe de dinți;
• tocătoare.

Odată format, este mai dificil de îndepărtat decât bacteriile aflate liber pe suprafață.

Lemnul are propriul mecanism de protecție

Poate părea surprinzător, însă unele studii au arătat că anumite tipuri de lemn nu favorizează supraviețuirea bacteriilor la fel de mult precum plasticul.

Explicația este dublă.

În primul rând, lemnul este un material poros.

La prima vedere pare un dezavantaj, însă această porozitate poate atrage lichidul și bacteriile în interiorul fibrelor, unde condițiile devin mai puțin favorabile supraviețuirii lor. Pe măsură ce suprafața se usucă, multe microorganisme își pierd viabilitatea.

În al doilea rând, unele esențe de lemn conțin în mod natural compuși cu efect antimicrobian.

Acest lucru nu înseamnă că lemnul se dezinfectează singur sau că nu trebuie spălat, ci doar că anumite tipuri de lemn pot împiedica supraviețuirea bacteriilor mai eficient decât se credea în trecut.

Înseamnă că lemnul este întotdeauna mai bun?

Nu.

Și tocătoarele din lemn au limitările lor.

Dacă sunt lăsate umede perioade lungi, dacă dezvoltă crăpături adânci sau dacă nu sunt curățate corespunzător, pot deveni și ele un mediu favorabil pentru microorganisme.

De asemenea, nu toate esențele de lemn se comportă la fel.

Tocătoarele fabricate din lemn tare, precum fagul, arțarul sau stejarul, sunt mai rezistente decât cele realizate din esențe moi.

Plasticul are și avantaje importante

Deși este adesea criticat, plasticul rămâne foarte utilizat atât în gospodării, cât și în bucătăriile profesionale.

Printre avantajele sale se numără:

• este ușor;
• costă mai puțin;
• poate fi introdus, în multe cazuri, în mașina de spălat vase;
• se usucă rapid;
• este disponibil în culori diferite, utile pentru separarea alimentelor.

În multe restaurante, tocătoarele sunt colorate diferit tocmai pentru a reduce riscul contaminării încrucișate.

De exemplu:

• roșu pentru carne crudă;
• albastru pentru pește;
• verde pentru legume;
• galben pentru carne de pasăre;
• alb pentru produse de panificație sau lactate.

Cea mai mare problemă a plasticului: zgârieturile

Pe măsură ce este folosit, plasticul dezvoltă șanțuri din ce în ce mai adânci.

Acestea:

• rețin apă;
• rețin resturi alimentare;
• protejează bacteriile în timpul spălării.

Dacă suprafața unui tocător din plastic este vizibil deteriorată, acesta nu mai poate fi igienizat la fel de eficient ca unul nou.

În această situație, cea mai sigură soluție este înlocuirea lui.

Tocătoarele din sticlă sunt o alternativă?

Din punct de vedere microbiologic, suprafața netedă a sticlei este foarte ușor de curățat.

Totuși, acestea prezintă alte dezavantaje importante.

Sunt:

• foarte dure;
• deteriorează rapid lama cuțitelor;
• zgomotoase în timpul utilizării;
• fragile.

Din acest motiv, majoritatea bucătarilor profesioniști evită tocătoarele din sticlă.

Câte tocătoare ar trebui să existe într-o bucătărie?

Ideal, cel puțin două.

Unul ar trebui folosit exclusiv pentru:

• carne crudă;
• pește crud;
• fructe de mare crude.

Celălalt poate fi utilizat pentru:

• fructe;
• legume;
• pâine;
• brânzeturi;
• alimente gata de consum.

Această separare reduce semnificativ riscul contaminării încrucișate.

În familiile în care se gătește frecvent, trei sau chiar patru tocătoare pot fi o alegere și mai practică.

Cum se curăță corect?

Indiferent de material, regulile sunt aceleași.

După fiecare utilizare, tocătorul trebuie:

• spălat cu apă fierbinte și detergent;
• frecat bine pe toată suprafața;
• clătit;
• uscat complet înainte de depozitare.

Umezeala rămasă favorizează dezvoltarea microorganismelor.

Este suficientă doar apa?

Nu.

Apa simplă îndepărtează doar o parte dintre resturile alimentare.

Detergentul ajută la desprinderea grăsimilor și a biofilmului care poate începe să se formeze pe suprafață.

După contactul cu carne crudă, igienizarea atentă este esențială.

Când este necesară dezinfectarea?

În gospodării, spălarea corectă este suficientă în majoritatea cazurilor.

Totuși, după prepararea cărnii crude, multe persoane aleg să dezinfecteze suplimentar tocătorul.

Se pot utiliza produse speciale destinate suprafețelor care intră în contact cu alimentele, respectând întotdeauna instrucțiunile producătorului.

În cazul tocătoarelor din lemn, este important ca acestea să fie bine uscate după curățare, deoarece umezeala prelungită poate favoriza degradarea materialului.

Când trebuie schimbat un tocător?

Nu există o perioadă fixă.

Semnele că ar trebui înlocuit includ:

• zgârieturi foarte adânci;
• crăpături;
• deformări;
• miros persistent;
• pete care nu mai dispar;
• suprafață foarte aspră.

Un tocător foarte deteriorat nu mai poate fi curățat eficient, indiferent de cât de atent este spălat.

Contează și cuțitul?

Da.

Cu cât lama este mai ascuțită, cu atât produce tăieturi mai curate și deteriorează mai puțin suprafața tocătorului.

Un cuțit tocit necesită mai multă presiune și creează șanțuri mai adânci, atât în lemn, cât și în plastic.

Care este alegerea cea mai bună?

Nu există un răspuns universal.

Dacă este bine întreținut, un tocător din lemn de calitate poate fi la fel de sigur sau chiar mai sigur decât unul din plastic, potrivit unor cercetări. În schimb, un tocător din plastic nou și fără zgârieturi este, la rândul său, o alegere foarte bună.

Mai important decât materialul este modul în care este utilizat:

• folosirea unor tocătoare separate pentru carne și alimente gata de consum;
• spălarea imediată după utilizare;
• uscarea completă;
• înlocuirea atunci când apar deteriorări importante.

Tocătoarele din lemn și cele din plastic au atât avantaje, cât și dezavantaje, iar niciun material nu este perfect. Plasticul este ușor de întreținut și poate fi spălat în mașina de vase, însă zgârieturile profunde favorizează acumularea bacteriilor. Lemnul, deși considerat mult timp mai puțin igienic, poate limita supraviețuirea unor microorganisme datorită proprietăților sale naturale și structurii fibrelor, cu condiția să fie întreținut corespunzător.

În practică, siguranța alimentară depinde în primul rând de obiceiurile din bucătărie: folosirea unor tocătoare separate pentru carne și legume, curățarea imediată după utilizare, uscarea completă și înlocuirea suprafețelor deteriorate. Aceste măsuri au un impact mult mai mare asupra reducerii riscului de contaminare decât alegerea exclusivă a lemnului sau a plasticului.

Foto: Shutterstock