Primul lucru pe care îl va face Papa Leon al XIV-lea, după ce a fost ales de Conclav

  • Publicat:
Primul lucru pe care îl va face Papa Leon al XIV-lea, după ce a fost ales de Conclav
Liderul Bisericii Catolice, care și-a ales numele papal Leon al XIV-lea, a fost votat pentru a-i fi succesor Papei Francisc

A fost ales Noul Papă al catolicilor! Este vorba despre cardinalul american Robert Prevost. Numele de papă ales de acesta este Leon al XIV-lea. Pe coșul de pe acoperișul Capelei Sixtine a ieșit joi seara, 8 mai 2025, fum alb. Cardinalii reuniți în Capela Sixtină au reușit să ajungă astfel la un consens și să aleagă un nou Suveran Pontif – al 267-lea papă al Bisericii Catolice.

Liderul Bisericii Catolice este Robert Francis Prevost, cardinal american

Liderul Bisericii Catolice a fost votat pentru a-i fi succesor Papei Francisc, care s-a stins pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște. După ce a fost rostit anunțul ritualic, cardinalul american s-a înfățișat pentru prima dată lumii, cu ochii în lacrimi, în balconul Bazilicii San Pietro. El i-a adus un omagiu predecesorului său, Papa Francisc, și le-a mulțumit cardinalilor din Conclav pentru încrederea acordată, prin alegerea sa în această înaltă misiune.

Papa Leon al XIV-lea: „Pacea să fie cu voi toți! Aș dori ca acest salut al păcii să intre în inimile voastre, pentru a ajunge la familiile voastre, la toți oamenii de pretutindeni!”

Papa Leon al XIV-lea va susține o slujbă cu toți cardinalii

Conform presei internaționale, Noul Papă ales, Robert Francis Prevost, va prezida vineri, 9 mai 2025, o slujbă cu toți cardinalii, în Capela Sixtină. Prelatul, în vârstă de 69 de ani, este cel de-al 267-lea pontif din istorie – dar primul american, cu origini italiene, franceze și spaniole.

Cei 133 de cardinali adunați în Conclav au ajuns la un consens în privința noului lider al Bisericii Catolice după numai 24 de ore și 4 runde de vot.

Sursa foto: Profimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News