Alimentul consumat des de români în loc de zahăr, care îngrașă mai mult. Carmen Brumă: „Mănânci mai multe calorii!”

Mulți români cred că acest aliment este o alternativă sănătoasă la zahăr, însă Carmen Brumă atrage atenția că adevărul este altul.
  • Publicat:
Alimentul consumat des de români în loc de zahăr, care îngrașă mai mult. Carmen Brumă: „Mănânci mai multe calorii!”

Cunoscută pentru stilul său de viață echilibrat și pentru sfaturile legate de nutriție, Carmen Brumă trage un semnal de alarmă în privința unuia dintre cele mai populare alimente considerate „sănătoase”: mierea de albine. Deși mulți români o folosesc ca înlocuitor al zahărului, vedeta atrage atenția că mierea nu este deloc lipsită de riscuri atunci când vine vorba de siluetă.

Mierea, „zahărul natural” care poate aduce mai multe calorii

„Zahărul și mierea sunt aproape la fel. Ambele sunt formate din zaharuri simple – glucoză și fructoză – pe care corpul le procesează aproape identic. O linguriță de zahăr are aproximativ 16 calorii, iar una de miere chiar mai multe, în jur de 21 de calorii”, a explicat Carmen Brumă într-o postare pe rețelele de socializare.

Motivul? Densitatea mierei. Fiind lichidă și mai grea, o linguriță conține o cantitate mai mare de produs decât în cazul zahărului.

„Așa, fără să îți dai seama, mănânci mai multe calorii!”, avertizează vedeta.

Mierea are beneficii, dar în doze mici

Carmen Brumă nu contestă faptul că mierea are proprietăți benefice – conține vitamine, minerale și antioxidanți naturali – însă subliniază că acestea se regăsesc în cantități prea mici pentru a compensa aportul caloric.

„E adevărat că mierea conține nutrienți, dar într-un proces de slăbire contează prea puțin. Mai ales că, dacă o pui în lichide fierbinți sau o folosești la gătit, la temperaturi de peste 45 de grade, enzimele și antioxidanții se distrug în mare măsură”, a explicat ea.

Soluția? Moderația, nu substituția

Vedeta, care de ani buni promovează un stil de viață sănătos și echilibrat, recomandă moderația în locul substituției totale a zahărului cu mierea.

„Mierea e naturală, dar tot zahăr e! Soluția nu este să înlocuiești zahărul cu mierea, ci să reduci cantitățile și să o faci în mod constant”, a conchis Carmen Brumă.

Deși este un produs natural și cu o reputație bună, mierea de albine rămâne un aliment bogat în calorii și trebuie consumată cu atenție, mai ales de cei care încearcă să slăbească sau să-și mențină greutatea.

Sursă foto – AtlasComposer / Envato, Instagram

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult