Viorica de la Clejani, după 10 zile de spitalizare din cauza COVID: „Am fost o proastă, în viața mea nu mă mai iau după lume”

  • Publicat:

Viorica de la Clejani a povestit, recent, în emisiunea „La Măruță”, că a trecut printr-un coșmar cât timp a fost internată la Spitalul Matei Balș. Vedeta s-a infectat cu noul coronavirus și a avut nevoie de 10 zile de spitalizare, deoarece boala i-a afectat unul dintre plămâni în proporție de 30%.

Viorica de la Clejani nu era vaccinată și nici nu credea în gravitatea acestei boli până să o lovească ghinionul. Artista a recunoscut că „până în ultima clipă” nu a crezut că există această boală. De asemenea, vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu la începutul acestui an că nu se va vaccina decât dacă va fi obligată, pentru că „e de ajuns să te îmbraci bine ca să nu răcești”.

Dacă sunt obligată să mă vaccinez, mă vaccinez. Dar dacă a durat 18 ani să faci un vaccin pentru hepatită, asta e o gripă. Nu se mai numește gripa aia veche, este COVID-19. Eu nu cred în așa ceva. Te îmbraci bine, nu răcești, declara Viorica din Clejani în ianuarie anul acesta.

Vedeta a recunoscut, spăsită, în cadrul emisiunii „La Măruță”, că „am fost o proastă, în viața mea nu mă mai iau după lume”.

Când am văzut masca aia de oxigen pe față… aoleu, Ioniță, m-am dus dracu. Mă omoară ăștia pe aici. Masca de oxigen nu te omoară, așa cum spun oamenii. Așa credeam. Salut toți medicii care au avut grijă de mine. Îmi cer scuze față de mine, că am fost o proastă, față de doctori, care au studii. Aștept să treacă 3 luni și mă vaccinez, a mai spus Viorica de la Clejani.

De asemenea, vedeta a rămas marcată de victimele COVID. Ea spune că a văzut „o fată de 30 de ani care a decedat, din păcate. Am văzut cum puneau oamenii în saci, trăgeau fermoarul ăla și gata. Altul care abia mai respira, în timp ce altcineva țipa”.

Odată externată din spital și refăcută, dar nu în întregime, pentru că încă resimte oboseala post-COVID, Viorica de la Clejani a postat pe Instagram un mesaj de încurajare:

Doamne, îți mulțumesc din suflet că m-ai adus acasă lângă familia mea și lângă cățeii mei, la căsuța mea… Off, tare bine e să fii sănătos! Iubiți-vă! Respectați-vă! Fiți fericiți, că într-o secundă vă duceți… când nici nu vă gândiți. Cel mai urât lucru este să fii o legumă la pat. Urăsc lucrul ăsta. Să avem sănătate cu toții, că vin vremuri grele, a scris artista.

La rândul lui, Ioniță de la Clejani mărturisește că a trăit cele mai grele clipe din viața lui cât timp soția lui a fost internată în spital.

Am avut o experiență pe care nu i-o doresc nimănui. Mi-a fost foarte greu în momentul în care am ajuns la spital cu ea, forțată, pentru că Viorica nu credea în acest virus. Două săptămâni s-a tratat acasă, cu antibiotice și tot felul de pastile, tușea foarte tare, nu mai mânca deloc, stătea doar în pat, avea febră. Credea că e o răceală, nu s-a gândit că e COVID. A făcut un test rapid din farmacie, dar a fost negativ. Am dus-o forțat la spital pentru că starea ei era din ce în ce mai rea, povestește Ioniță, care s-a vaccinat anti-COVID, spre deosebire de soția lui.

Deși Ioniță a făcut și el COVID, chiar dacă s-a vaccinat, el a făcut o formă ușoară a bolii și nu a avut nevoie de spitalizare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030