SMECTA, medicamentul împotriva diareei, interzis copiilor sub 2 ani, în Franţa

ANSM, în Franţa, trage un semnal de alarma asupra medicamentului Smecta, dăunător în cazul copiilor mai mici de doi ani.
SMECTA, medicamentul împotriva diareei, interzis copiilor sub 2 ani, în Franţa
FOTO: 123rf.com

Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM)​ trage un semnal de alarma asupra utilizării medicamentul Smecta. acesta putând fi dăunător în cazul copiilor mai mici de doi ani, din cauza cantităţii de plumb care ar putea ajunge în sânge, informează publicaţia franceză Ouest France.

După ce în urmă cu câteva săptămâni a fost anunţată retragerea de pe piaţă a siropului Eurespal în urma unei anchete a autorităţilor din Franţa prin care s-a demonstrat că ar putea provoca probleme cardiace, un nou medicament foarte des folosit a fost luat în vizor. Este vorba de Smecta, unul dintre cele mai folosite medicamente împotriva diareei. De asemenea, medicamentul poate dăuna chiar şi femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, recomandată fiind întreruperea administrării acestuia.

Astfel, ca metode de precauţie, autorităţile franceze cer oprirea administrării medicamentului copiilor sub 2 ani, dar şi schimbarea prospectului pentru medicamentul Smecta, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul altor medicamente pe bază de argilă, recomandate în tratamentul diareei acute.

În urma acestor restricţii, ANSM a solicitat un studiu Laboratoarelor Ipsen, rezultat care a indicat că nu există niciun risc al prezenţei unei cantităţi de plumb în sânge în cazul adulţilor care s-au tratat cu Smecta timp de 5 săptămâni. În schimb, acest risc nu este exclus în cazul copiilor sub 2 ani.

 

Alexandra Necsoiu
Alexandra Necsoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, alexandra.necsoiu@m.ro

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică