Primul spital din țară care ar putea da faliment. De ce riscă unitatea medicală să fie închisă definitiv

Motivul pentru care spitalul ar putea să-și încheie activitatea.
  • Publicat:
Primul spital din țară care ar putea da faliment. De ce riscă unitatea medicală să fie închisă definitiv

Managerul spitalului din Târgu Cărbunești, din Gorj, a anunțat că ar putea fi prima unitate medicală care ar intra în faliment din România. Nici măcar bani de salarii nu mai sunt, iar angajații riscă să fie dați afară! 

Primul spital din țară care ar putea da faliment

Pentru prima dată la noi în țară, un spital este pe punctul de a intra în faliment. Unitatea medicală nu mai deține finanțele necesare nici pentru a achita salariile angajaților, motiv pentru care conducerea ia în calcul închiderea acesteia.

Este vorba despre Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești. Managerul susține că unitatea medicală are datorii de 5,9 milioane de lei, echivalentul a aproape 1,2 milioane de euro. În aceste condiții, principala soluție ar fi suspendarea activității instituției.

“Am anunțat deja personalul medical ca nu mai avem bani. O să intrăm în faliment, cred ca vor să închidem spitalul ca altfel nu-mi explic această decizie”, a spus managerul spitalului din Cărbunești, Sorin Mehedințiu, scrie hotnews.ro.

Nu mai sunt bani nici de salarii

Managerul spune că nu mai sunt bani nici pentru plata salariilor, având în vedere că numărul angajaților este mult prea mare. Conform oficialului, activează în prezente 573 de angajați, dintre care 60 sunt medici, fiind vorba despre sume mari ce ar trebui să le intre lunar în cont, dar care nu mai pot fi suportate.

„Am anunțat personalul că nu mai avem bani, pentru că salariile consumă 99% din buget”, a mai spus Sorin Mehedințiu.

Directorul Spitalului din Cărbunești a mai declarat, pentru presa locală, că a discutat și cu șefa Casei de Sănătate Gorj și urmează a fi luată o decizie. Totuși, consideră că singura soluție ar fi închiderea spitalului, pentru că nu vor mai putea fi suportate deloc cheltuielile, iar pacienții vor avea de suferit.

„Faliment, asta înseamnă. Îl închidem că oricum nu o să mai putem face nimic. Nu o să mai avem bani de nimic furnizori, utilități, mentenanță, salarii. Personalul este pe numărul de paturi, va trebui să reducem. Au tăiat 25%, este enorm, nu s-a întâmplat asta cu nici un spital. Când nimeni nu voia să primească pacienți Covid noi am făcut asta și am devenit spital Covid. Nu vom mai putea plăti furnizori utilități, iar cheltuielile vor fi mari. Oamenilor nu le poți spune că nu-i poți interna dacă e nevoie, suntem spital de urgență. Nu știu ce vom face”, a mai adăugat Mehedințiu.

Sursa foto: freepik

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: