Primul simptom în cancerul pulmonar nu e tusea! Altceva trebuie să te îngrijoreze

  • Publicat:
Primul simptom în cancerul pulmonar nu e tusea! Altceva trebuie să te îngrijoreze
Sursa foto: Shutterstock

Cancerul pulmonar este cel mai agresiv dintre toate tipurile de cancer, pentru că se depistează extrem de târziu și se află pe locul întâi vizavi de statisticile de mortalitate.

Dintre toate cancerele de pe Pământ, se moare de cancer pulmonar cel mai mult și cel mai repede. În România, cancerul pulmonar rămâne cea mai întâlnită formă de  cancer, circa 12.000 de cazuri noi/an, dar din păcate și cu cea mai mare mortalitate, înregistrându-se 10.779 de decese, potrivit unui raport Globocan din 2020. 

Primul simptom îngrijorător în cancerul pulmonar

Fumatul este unul din factorii de risc primordiali în cancerul pulmonar și atrage după sine o problemă gravă oriunde în lume. În momentul diagnosticului, în jur de trei sferturi dintre pacienții cu cancer pulmonar se află în stadii avansate și metastatice, când nu se mai poate face un tratament curativ care să vindece boala, ci doar un tratament paliativ care să îmbunătățească viața.

Trei sferturi dintre pacienții cu cancer pulmonar sunt fumători. Ei consideră normal să tușească și să expectoreze, astfel că nu merg la control și trec 20-30 de ani până când sesizează anumite simptome îngrijorătoare.

Primul simptom îngrijorător care apare e oboseala, o toleranță scăzută la efort, dar și acesta poate fi pus uneori pe seama faptului că îmbătrânesc, amânându-se din nou vizita la medic. Și vor veni la medic numai când lucrurile sunt foarte dramatice. Tușesc, expectorează, obosesc.

Majoritatea pacienților ajung la medic numai când lucrurile sunt foarte grave: dacă scuipă sânge. Însă trebuie să știm că numai o cincime din cei care fac cancer pulmonar vor prezenta acest simptom.

Alte simptome care îngrijorează: tusea persistentă și chinuitoare, scădere în greutate fără intenție, scăderea poftei de mâncare, dureri în piept, nu mai poate înghiți sau răgușește. Atunci deja tumora respectivă a invadat în torace organe vecine, deci boala este deja depășită.

Diagnosticarea propriu-zisă se face prin bronhoscopie, o investigație relativ simplă care nu doare, nu te lasă fără aer și ajută la stabilirea unui diagnostic corect.

În pofida avansului semnificativ al medicinei din ultimii 10 ani, cancerul pulmonar rămâne în continuare unul dintre cele mai dificile cancere de tratat, provocând și cele mai multe decese în rândul bolilor oncologice.

8 soluții pentru cancerul pulmonar în România

Asociația Română pentru Cancere Rare a susținut webinarul Share Experience, cu tema Cancerul pulmonar în România. Pacientul „de export”. Speakeri au fost Prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumologie, Dr. Emilian Olteanu, medic specialist Anatomie Patologică, prof. Dr. Maria Puiu, medic primar genetică medicală, și Dorica Dan, președinta ARC Rare.

Toți participanții au vorbit despre problemele pacientului român cu cancer pulmonar și ce soluții există pentru a-i îmbunătăți calitatea vieții:

1. Depistarea precoce

Cancerul pulmonar trebuie depistat în stadiu incipient, când pacientul are la dispoziție mai multe opțiuni de tratament. Acest lucru ar crește șansele de îmbunătățire a calității vieții pentru pacienți.

Supraviețuirea la un an în cancerul pulmonar ajunge la 80% în cazul în care diagnosticarea se face la începutul bolii. Din păcate, în România acest lucru se întâmplă tardiv și de aceea supraviețuirea e la un nivel atât de scăzut.

2. Screening – un program național de screening populațional extins, cât și pentru cei cu factori de risc.

Avem aici ca exemplu Marea Britanie care a făcut screening populațional la pacienții fumători (pacienții cu risc) și au identificat leziuni incipiente de cancer pulmonar care pot fi tratate mai bine și în proporție foarte mare pot fi curabile, spune dr. Emilian Olteanu, medic anatomopatolog la spitalul Victor Babeș din Timișoara

3. Controlul de rutină

Persoanele cu vârsta peste 45 de ani, în special fumătorii, ar trebui să meargă anual la un control de rutină la medicul pneumolog, chiar dacă nu prezintă simptome.

Pacienții ajung tardiv la medic și nu mai poți să faci tratament curativ care să-i vindece, iar supraviețuirea este extrem de redusă. Cei care sunt mari fumători, dar și persoanele sănătoase care au vârste peste 45-50 de ani trebuie să meargă la medicul pneumolog o dată pe an fără să aibă nimic.

Cei care lucrează în mediul toxic, locuiesc în orașele foarte aglomerate sau la țară unde se încălzesc cu lemne trebuie, de asemenea, să meargă la un control de rutină. Acest lucru ar crește foarte mult diagnosticarea precoce a cancerului pulmonar, iar dacă e depistat în faza operabilă se mărește și speranța de viață, avertizează prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumologie.

4. Centru regionale de diagnostic și tratament – înființarea unor centre regionale, cel puțin 10, de diagnostic și tratament oncologic supraspecializate și accesul neîngrădit al pacientului la aceste centre.

5. Educația medicală elementară ne-ar ajuta să salvăm foarte multe vieți. Sunt necesare programe de formare a tuturor specialiștilor, dar și a pacienților pentru a avea acces la îngrijire personalizată și o mai bună complianță la tratament.

6. Suportul social post-tratament, atât la cei cu boală incurabilă, cât și la cei aflați în remisie.

7. Alinierea României la Planul European de Cancer

Între 2021 și 2027 trebuie să existe un management comun sau uniformizat al cancerului în toată Europa. Obiectivele generale vizează: un screening pentru grupul de persoane aflate la risc, un diagnostic precoce, tratament personalizat și îngrijire post tratament.

Aceste obiective generale urmează să fie realizate printr-o serie de direcții și măsuri strategice care pornesc de la identificarea centrelor de cancer disponibile în România în prezent și realizarea unor modele de hub de sănătate, adică acele centre care să permită testări suplimentare față de ceea ce putem în acest moment pentru a permite soluții de tratament multidisciplinar, explică prof. Dr. Maria Puiu, medic primar genetică medicală.

8. Vaccinarea anti-COVID-19

În contextul actual, al pandemiei de COVID-19, diagnosticarea cancerului pulmonar s-a făcut cu și mai mare întârziere, avertizează prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, care face un apel la vaccinarea anti-COVID-19.

O mare parte dintre pacienți nu au mai venit la control de frică. Dar, din fericire, ceea ce văd în prezent este că lumea începe să vină din nou la control și au început să înțeleagă necesitatea de a te prezenta la medic. Ca noi să nu fim blocați și să asigurăm diagnosticul corect, oamenii trebuie să înțeleagă că e foarte important să se vaccineze. Dacă se vor vaccina, nu va mai fi valul 5 sau 6 care ne va bloca cu totul și o să intrăm în normal, putând astfel să oferim un suport pentru toate bolile respiratorii, spune medicul pneumolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030