Pentru ea, mesele în familie sunt cel mai mare coșmar. Afecțiunea de care suferă, de fapt: „De Crăciun sunt un car de nervi”

O femeie care suferă de o afecțiune rară se teme să stea la aceeași masă cu membrii familiei sale.
  • Publicat:
Pentru ea, mesele în familie sunt cel mai mare coșmar. Afecțiunea de care suferă, de fapt:
sursa foto: Instagram louiselansbury

Louise Lansbury, o tânără cu o tulburare rară, evită în fiecare an să se așeze la masă cu cei dragi, de frică că va strica totul. Atunci când membrii familiei sale se așază să se înfrupte din bunătățile de la masa de Crăciun, tânăra de 34 de ani mănâncă cât poate de repede și se retrage în camera sa. De ce boală suferă, de fapt? 

Louise Lansbury evită să se așeze la masa de Crăciun cu familia ei

Louise Lansbury suferă de o afecțiune cel puțin ciudată. Tânăra din Southampton, Anglia, a fost diagnosticată cu misofonie, adică este extrem de sensibilă la sunetele obișnuite, iar faptul că îi aude pe ceilalți oameni mâncând o poate face să devină frustrată și furioasă. Ea a declarat că masa de Crăciun este un adevărat coșmar pentru ea, an de an.

„Anxietatea mea de a ieși în oraș în acest an este destul de mare, chiar și când merg la părinții mei. De obicei, mănânc cât de repede pot, apoi mă retrag în camera mea, pentru a nu izbucni în furie”, a explicat Louise.

Tânăra este super sensibilă la sunete obișnuite

Ea se luptă și cu alte zgomote și își amintește că această afecțiune i-a cauzat probleme în copilărie, dar acum a învățat să trăiască cu ea.

Întotdeauna am avut un auz foarte sensibil, lucrurile mi se păreau mai puternice decât în jurul meu. Când mă enervam, mă purtam ca un copil. Când locuiam cu părinții mei, mă atacam, mă luam de oricine mânca mai tare, fugeam în camera mea și stăteam acolo în tăcere.

Pe măsură ce am mai crescut, mi-am dat seama că anumite sunete au început să mă înfurie, iar în ultimii 10 ani sau cam așa ceva, afecțiunea transformat în furie. Așa că evit cu orice preț să mănânc cu oamenii, deoarece dacă nu mă îndepărtez de ei, mă tem că voi răbufni. A trebuit să învăț cum să controlez furia și mânia”, a mai adăugat tânăra.

Citește și: I se bășicase pielea, se cojea și aproape că nu mai vedea. Medicii i-au spus că are o alergie, dar adevărul era altul. De ce boală rară suferea, de fapt

Cum se manifestă misofonia

Deși încearcă să mănânce ocazional în oraș cu prietenii, deoarece restaurantele zgomotoase ajută la mascarea sunetului, Louise preferă să ia mâncarea la pachet și să o savureze în mașina personală. Dacă nu reușește să facă acest lucru, ea folosește căști pentru a asculta melodii relaxante, alături de o tehnică numită respirație fluture.

„Face un fel de zgomot în urechile mele, dar funcționează. Folosesc acest lucru în situații extreme, deoarece dacă o fac prea mult timp îmi poate da o durere de cap cumplită. Poate fi destul de dificil în unele zile. Uneori, pot sta în liniște, iar alteori trebuie să am muzică”, a mai spus aceasta.

Uneori, tânăra mai folosește dopuri pentru urechi pentru a bloca sunetul: „Acum am niște dopuri de cauciuc pentru urechi puse pe un șnur, pe care le-am luat de pe Amazon la un preț destul de mic. Le folosesc pentru a dormi cu ele în fiecare noapte, precum și pentru a avea liniște absolută. Singurul dezavantaj este că doare destul de tare și, dacă ești destul de norocos ca mine, ți se va bloca unul în ureche. A trebuit să îl scot cu o pensetă. De asemenea, încă îmi folosesc zilnic pâlniile pentru urechi, pentru că nu mă pot lipsi de ele.”

Citește și: Olivia nu simte durere, nu mănâncă și nu doarme. Când a fost călcată de o mașină, Fetița Bionică s-a ridicat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat VIDEO

La ce tehnici apelează pentru a fi calmă

Din păcate, afecțiunea de care suferă îi ține la distanță prietenii, chiar și pe membrii familiei sale.

„Sunt în permanență la limită și m-am îndepărtat de părinții mei, precum și de alți membri ai familiei, dar după ce i-am ajutat să înțeleagă situația mea, acum ne apropiem din nou. Simt că oamenii cred că inventez, dar nu este așa. Încearcă să pui pe cineva să mănânce lângă urechea ta, cu gura deschisă, și imaginează-ți că fiecare sunet pe care îl auzi este amplificat. Știu că aceasta este afecțiunea mea și că trebuie să mă descurc cu ea, dar singurul lucru pe care îl cer este puțin respect”, a mai completat aceasta.

Sursa: Mirror.co.uk

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân