Obezitate la 25 de ani – chirurgia obezităţii în premieră: operaţia bariatrică cu robotul da Vinci

Chirurgia bariatrică este reprezentată de totalitatea procedeelor chirurgicale care au ca scop scăderea ponderală şi se adresează persoanelor care suferă de obezitate.
  • Publicat:
Obezitate la 25 de ani - chirurgia obezităţii în premieră: operaţia bariatrică cu robotul da Vinci

Prima operaţie de chirurgie bariatrică realizată cu ajutorul robotului da Vinci a avut loc joi, la Spitalul Monza. În premieră, o pacienta în vârstă de 25 de ani,  care suferea de obezitate, a fost operată cu succes, utilizându-se cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive.

Intervenţia medicală care a durat două ore a fost realizată sub coordonarea prof. dr. Giuseppe Spinoglio, şeful departamentului de Chirurgie Generală şi Oncologie al Alessandria National Hospital din Italia, alături de întreaga echipă Bari Clinic a Spitalului Monza, formată din: dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală, dr. Lidia Rapeanu, medic specialist chirurgie generală, dr. Anca Ichiman, medic specialist chirurgie generală, dr. Gabriela Zugravu, medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă.

“Operatia a decurs foarte bine, ne aşteptăm la o evoluţie extrem de favorabilă a pacientei, cu o recuperare rapidă şi cu o durată de spitalizare de două nopţi post-operator. Nu a fost nevoie să folosim drenaje, sonde nazogastrice, sonde urinare, de aceea şi confortul pacientei post-operator va fi unul foarte bun.”, dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală la Spitalul Monza.

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, ulterioară laparoscopiei, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanţă, fiind aşezat la o consolă amplasată în sala de operaţii. Sistemul computerizat transformă mişcarea mâinilor în impulsuri transmise braţelor robotice, cu o mare acurateţe.

Avantajele considerabile ale sistemului da Vinci sunt: o vizualizare mai bună a câmpului operator, imagine 3D, mişcarea instrumentelor este mai precisă, iar pentru pacienţi, incizii mai mici, durata de spitalizare redusă, recuperarea rapidă, pierderea sângelui redusă, durerea post operatorie redusă, cât şi reluarea rapidă a activităţilor cotidiene.

Chirurgia bariatrică este reprezentată de totalitatea procedeelor chirurgicale care au ca scop scăderea ponderală şi se adresează persoanelor care suferă de obezitate. Odată cu scăderea ponderală, se îmbunătăţeşte semnificativ starea de sănătate, calitatea vieţii şi creşte încrederea în forţele proprii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”