Mihaela Bilic: „A mânca fără gluten a devenit o modă, un moft care te poate face special”

Nutriţionistul Mihaela Bilic spune că moda alimentelor fără gluten a devenit un moft care te poate face special, te scoate din mulţime, şi propune reîntoarcerea la mămăligă!
Mihaela Bilic: „A mânca fără gluten a devenit o modă, un moft care te poate face special”

„Dacă nu mai vreţi pâine, încercaţi mămăligă! Dacă bunicii noştri mâncau zilnic mămăligă şi preţuiau făina pentru pâine şi cozonaci ca fiind de sărbătoare, astăzi pâinea a ajuns atât de banală, încât nu îi mai găsim nicio virtute. Dacă tot îngraşă şi are gluten, ce aţi zice de o întoarcere la mămăligă?”, scrie nutriţionistul Mihaela Bilic pe Facebook.

Fie că vorbim de grâu, secară, orez sau porumb, toate cerealele au în principiu aceleaşi trăsături de bază: 75% amidon (glucide lente), 1-3% proteine, urme de grăsimi, vitamine din grupul B si fibre în funcţie de câte tărâţe conţin. Şi caloriile sunt aceleaşi, în medie 250 cal/100g.

„Dacă de îngrăşat îngraşă la fel, elementul care le poate diferenţia este prezenţa glutenului, o proteină din grâu şi secară care lipseşte din orez şi porumb. Pentru că glutenul e cel care dă elasticitate la contactul cu apa, făina poate fi frământată, crescută şi transformată în toată gama de produse de panificaţie şi patiserie, de la pâine la cozonaci şi biscuiţi.

Din orez şi porumb nu putem face decât turtiţe, coca şi aluatul se obţin din făină din cereale cu gluten.

Deci trebuie să renunţăm la gluten? Nici vorbă! Mai nou persoanele care se declară intolerante la gluten justifică în acest fel eliminarea pâinii, acolo unde motivul principal este slăbitul sau menţinerea siluetei. Mai avem puţin şi vom deveni cu toţii intoleranţi la gluten, spre satisfacţia laboratoarelor de analize medicale, dar şi a producătorilor din industria alimentară.

Citeşte aici şi dacă este într-adevăr necesară cura de slăbire cu gluten!

Abundenţa de etichete cu menţiunea „fără gluten” duce automat la concluzia că glutenul e ceva ce face rău, ce trebuie evitat/eliminat.

A mânca fără gluten a devenit o modă, un moft care te poate face special, te scoate din mulţime.

Interesant e că cei care au adevărata intoleranţă la gluten, aceea cu anticorpi anti-gliadină prezenţi în sânge (cei cu diagnostic de boală celiacă), nu consumă produse sofisticate şi scumpe de la raionul fără gluten, ci se mulţumesc cu orez şi mămăligă. Şi oftează, chiar după ani de convieţuire cu boala şi dieta lor drastică, de câte ori trec pe lângă o brutărie care miroase a pâine proaspăt scoasă din cuptor.

În China şi Japonia, consumul de pâine cunoaşte în ultimii ani cea mai mare explozie din punct de vedere alimentar. Ei abia se îndrăgostesc de ceva de care noi suntem sătui. Poate ar trebui să ne întoarcem şi noi o perioadă la mămăligă, am scăpa miraculos de aşa-zisa intoleranţă la gluten fără să cheltuim bani nici pe teste medicale, nici pe produse frumos ambalate. Şi poate aşa vom preţui din nou privilegiul de a fi sănătoşi şi de a putea mânca un colţ de pâine bine rumenită.”

Recomandări: