Medicament pentru diabetul de tip 2, un risc crescut de boli cardiovasculare

În urma unui nou studiu s-a descoperit că un medicament pentru diabetul de tip 2 creşte riscul evenimentelor cardiovasculare cu 33%.
  • Publicat:
Medicament pentru diabetul de tip 2, un risc crescut de boli cardiovasculare
FOTO: profimediaimages.ro / Medicament pentru diabetul de tip 2, un risc crescut de boli cardiovasculare

În urma unui nou studiu s-a descoperit că un medicament pentru diabetul de tip 2 creşte riscul evenimentelor cardiovasculare cu 33%. Este vorba de medicamentul Rosiglitazone, creat special pentru tratarea diabetului de tip 2 şi aprobat în 1999 de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) sub numele Avandia.

Deşi în Europa s-a suspendat consumul acestui medicament din cauza preocupării efectelor adverse asupra sănătăţii, iar în Statele Unite utilizarea lui a fost restricţionată, cercetarea aduce rezultate mixte. Mai mult, un studiu publicat în BMJ arată efectele medicamentului asupra sănătăţii cardiovasculare.

În 1999 FDA a aprobat acest medicament, cu un an înainte să fie aprobat în Europa, menţionează autorii lucrării. În anul 2006 s-au adus în discuţie posibilele efecte ca insuficienţă cardiacă, în timp ce în 2007 s-a punctat o creştere a riscului de infarct cu 43%. În Statele Unite medicamentul încă este disponibil deşi pachetul conţine toate atenţionările necesare, chiar dacă FDA a restricţionat disponibilitatea acestuia în 2010-2011. Cu toate astea, motivul pentru care medicamentul este încă pe piaţă se află în strânsă legătură cu rezultatele mixte obţinute în urma investigaţiilor asupa efectelor cardiovasculare.

Bolile cardiovasculare, un risc mai mare cu 33%

În urma unor analize s-a descoperit o creştere cu 33% mai mare a riscului de infarct, insuficienţă cardiacă şi decese provocate de alte boli cardiovasculare care pot apărea în cazul persoanelor care consumă acest medicament destinat tratării diabetului de tip 2.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân