Mască biodegradabilă „dotată” cu semințe de flori. Odată îngropată în pământ, din ea vor crește flori

  • Publicat:
Mască biodegradabilă „dotată” cu semințe de flori. Odată îngropată în pământ, din ea vor crește flori

O mască biodegradabilă este visul oricărui iubitor de natură! Dar iată că visul devine realitate, mulțumită unei artiste din Olanda care a conceput o mască biodegradabilă 100%.

Mai mult, în mască sunt încorporate semințe de flori, astfel încât, atunci când este aruncată la întâmplare sau când este „plantată” în grădină sau într-un ghiveci, din ea să crească flori.

Materialul din care este confecționată această mască biodegradabilă este hârtia de orez, prin care chiar se văd semințele micuțe de flori. În loc de elastice, artista Marianne de Groot-Pons a folosit „urechiușe” confecționate din lână pură.

Semințele de flori sunt bine fixate în interiorul măștii cu ajutorul unui lipici bio realizat din apă și amidon din porumb.

În plus, logoul este imprimat cu cerneală ecologică non-toxică.

Sunt foarte tristă când văd măști aruncate pe străzi, pentru că îmi dau seama că acestea poluează mediul, oceanele. M-am trezit într-o dimineață cu gândul să rezolv problema asta. Așa că am conceput o mască biodegradabilă! Natura, albinele, oamenii, Pământul – toți vom fi astfel fericiți și vom… înflori, spune Marie.

Masca prietenoasă cu mediul este la fel de eficientă precum una textilă, deci nu are un grad foarte ridicat de protecție. Cu toate acestea, poate fi purtată în combinație cu o altă mască. De altfel, autoritățile spun că purtarea a două măști scade semnificativ riscul de infecție cu noul coronavirus.

mască biodegradabilă

Un set de 10 măști biodegradabile costă 30 de euro. Un preț destul de mare pentru buzunarele noastre găurite, dar unul mic pentru salvarea planetei!

După folosire, masca biodegradabilă „se plantează” în grădină sau într-un ghiveci. În scurt timp, din ea vor ieși, firave, tulpinile floricelelor care vor face lumea un pic mai frumoasă în această perioadă gri.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Marie Bee Bloom (@mariebeebloom)

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân