Jane Fonda are cancer. Mesajul actriței: „Oamenii trebuie să știe că poluarea și pesticidele ne îmbolnăvesc”

  • Publicat:

Într-o postare pe Instagram, actrița Jane Fonda (84 de ani) și-a anunțat fanii că suferă de cancer, mai exact de limfom non-Hodgkin, și că face deja chimioterapie de 6 luni, dar face față cu brio tratamentului. În schimb, actrița denunță inegalitățile în ceea ce privește accesul la îngrijiri medicale în Statele Unite și atrage atenția asupra poluării și substanțelor nocive din alimente care favorizează apariția cancerului. 

Actriță de mare succes, scriitoare, fost model și activist politic, Jane Fonda a reușit mereu să fie în atenția publicului larg, scrie cancan.ro.

Vestea cumplită a îmbolnăvirii actriței a venit chiar de pe contul său oficial de Instagram, urmărit de aproape 2 milioane de fani.

Jane Fonda are cancer, dar „se simte norocoasă”

Redăm mesajul actriței postat pe Instagram, tradus în limba română:

Dragii mei prieteni, am ceva personal ce vreau să vă împărtășesc. Am fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin și am început chimioterapia. Este un cancer foarte tratabil, 80% dintre oameni supraviețuiesc, deci mă simt foarte norocoasă. Și eu am noroc pentru că am asigurare de sănătate și acces la cei mai buni doctori și tratamente.

Îmi dau seama, și e dureros, că sunt privilegiată. Aproape fiecare familie din America s-a confruntat, la un moment dat, cu cancerul și mult prea mulți nu au acces la asistența medicală de calitate pe care eu o primesc. Acest lucru nu este corect.

De asemenea, trebuie să vorbim mult mai mult nu doar despre tratamente, ci despre cauze, astfel încât să le putem elimina. De exemplu, oamenii trebuie să știe că și combustibilii fosili provoacă cancer. La fel și pesticidele, multe dintre ele pe bază de combustibil fosil.

Jane Fonda: „Nu voi permite cancerului să mă împiedice să fac tot ce pot”

Actrița continuă și spune că perioada dificilă prin care trece acum este o lecție pentru ea.

Fac chimioterapie de 6 luni și mă descurc destul de bine cu tratamentele. Credeți-mă, nu voi lăsa nimic din toate astea să interfereze cu activismul meu climatic.

Cancerul este un profesor și sunt atentă la lecțiile pe care mi le oferă. Un lucru pe care mi l-a arătat deja este importanța comunității (…) astfel încât să nu fim singuri. Și cancerul, împreună cu vârsta mea – aproape 85 de ani – învață cu siguranță importanța adaptării la noile realități.

(…) Ceea ce facem sau nu facem acum va influența viitorul nostru. Nu voi permite cancerului să mă împiedice să fac tot ce pot. Puteți conta pe mine să fiu alături de voi în timp ce ne mărim armata de activiști climatici.

Cauze și simptome ale limfomului non-Hodgkin

Limfomul non-Hodgkin nu are o cauză bine definită, dar sunt incriminați mai mulți factori de risc. Printre aceștia se numără infecțiile virale, precum infecția cu virusul Epstein Barr (EBV), Human Herpesvirus 8 (HH8) sau Human T-lymphotropic virus tip 1 (HTLV), dar și expunerea la factori de mediu, precum poluarea, chimicalele din alimente, produse cosmetice sau ambalaje.

Limfoamele non-Hodgkin (LNH) pot apărea la orice vârstă, însă majoritatea sunt diagnosticate la persoane vârstnice (peste 65 de ani). Boala poate apărea însă şi la adulţi mai tineri şi la copii.

LNH este un cancer agresiv care adesea nu prezintă simptome, cel puţin nu imediat. Cele mai frecvente simptome ale limfomului non-Hodgkin sunt umflăturile nedureroase la nivelul gâtului, axilei şi în zona inghinală (creșterea în dimensiuni a ganglionilor). Pot să apară şi o serie de alte simptome, inclusiv stare generală de rău, scădere în greutate, transpirație nocturnă, febră, însă aceste simptome pot fi atribuite şi altor cauze.

Se estimează că una din 50 de persoane va dezvolta o formă de limfom non-Hodgkin în decursul vieţii. Persoanele care primesc tratament pentru LNH pot avea o viaţă normală sau cât mai aproape de normal timp de mulţi ani.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân