Femeile care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte riscă să facă diabet de tip 2. Ce spun cercetătorii

Un nou studiu sugerează că și dacă dormi mai puțin cu 90 de minute riști să te confrunți cu diabet de tip 2.
  • Publicat:
Femeile care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte riscă să facă diabet de tip 2. Ce spun cercetătorii
Foto: shutterstock

Un nou studiu sugerează că și dacă dormi mai puțin cu 90 de minute riști să te confrunți cu diabet de tip 2. În urma unui studiu din Statele Unite, cercetătorii au descoperit că femeile care nu dorm suficient, adică mai puțin de șapte ore, se confruntă cu creșterea rezistenței la insulină, un efect deseori întâlnit în rândul femeilor la menopauză.

Acest lucru se întâmplă pentru că celulele organismului nu răspund corespunzător la insulina produsă, un hormon care reglează zahărul din sânge, cunoscut și ca glucoză.

Marie-Pierre St-Onge, profesor la Universitatea din Columbia a spus „De-a lungul vieții, femeile trec prin multe schimbări privind somnul, mai ales în sarcină, după sarcină și la menopauză. Tot mai multe femei simt că nu dorm suficient, iar dacă acest lucru se întâmplă pe o perioadă lungă de timp, în urma stresului la care sunt supuse celulele producătoare de insulină care eșuează, apoi duc la apariția diabetului de tip 2”.

Descoperirile arată pentru prima oară că deficitul de somn pe o perioadă de șase săptămâni poate produce schimbări în organism și crește riscul de dezvoltare a diabetului de tip 2.

Diabetul de tip 2 apare atunci când organismul nu mai folosește insulina corespunzător sau nu o mai produce, făcând ca glucoza să se acumuleze în sânge la un nivel crescut. Poate fi fatal sau chiar poate duce la deteriorarea organelor dacă este lăsat netratat, deși multe persoane nu știu că au această afecțiune. Studii anterioare arată că deprivarea de somn poate duce la incapacitatea corpului de a descompune zahărul.

Studiul publicat în Diabetes Care arată efectele deprivării de somn pe o perioadă mai lungă de timp. Cercetătorii au studiat 38 de femei sănătoase, inclusiv cele trecute de menopauză, care au dormit mai puțin de șapte ore pe noapte. Participantele au fost nevoite să-și reducă orele de somn timp de șase săptămâni, perioadă în care să doarmă doar câte șase ore pe noapte.

NHS recomandă ca media unui adult să fie între șapte și nouă ore pe noapte. Participantele au purtat dispozitive care le monitoriza somnul, perioadă în care cercetătorii măsurau insulina, glucoza și grăsimea din corp.

În urma studiului s-a descoperit că reducerea orelor de somn a dus la creșterea insulinei cu 12%, iar în cazul femeilor trecute de menopauză, cu 15%.

Rezistența la insulină a crescut cu până la 15%, iar în rândul femeilor trecute de menopauză, cu 20%.

Cu toate astea încă sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina cum poate somnul îmbunătăți glicemia și reduce riscul de diabet de tip 2.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân