Fanii jocurilor video cu maşini de curse, mai predispuşi spre încălcarea legii

Jocurile video care prezintă curse de maşini îi fac pe jucători să fie mai dispuşi să îşi asume anumite riscuri în viaţa reală, precum condusul cu viteză excesivă, mersul pe contrasens, nerespectarea semnalelor luminoase la semafor şi folosirea telefonului mobil în timpul conducerii automobilului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fanii jocurilor video cu maşini de curse, mai predispuşi spre încălcarea legii

Jocurile video care prezintă curse de maşini îi fac pe jucători să fie mai dispuşi să îşi asume anumite riscuri în viaţa reală, precum condusul cu viteză excesivă, mersul pe contrasens, nerespectarea semnalelor luminoase la semafor şi folosirea telefonului mobil în timpul conducerii automobilului.

Potrivit Reuters, cercetătorii au ajuns la aceste concluzii în urma unui studiu realizat de curând pe baza unor teste şi programe de simulare, efectuate la scurt timp după încheierea acelor jocuri video.

Voluntarii cu personalităţi mai aventuroase au fost mai înclinaţi să îşi asume riscuri şi, cu cât jocul video era mai intens, cu atât riscurile asumate deveneau mai mari.

Studiul a fost publicat în revista Injury Prevention.

Şi alte studii mai vechi au descoperit o asociere între jocurile video ce prezintă curse cu maşini şi înclinaţia spre risc în timp ce participanţii se află la volan, iar noile rezultate întăresc şi mai multe aceste concluzii, a precizat autorul noii cercetări, Mingming Deng, cercetător la Universitatea Jiaotong din oraşul chinez Xi’an.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 40 de studenţi ai universităţii citate, iar cei mai mulţi dintre ei erau bărbaţi. Studenţii au făcut teste de personalitate la începutul experimentului şi au fost împărţiţi, la întâmplare, în două grupuri.

Jumătate dintre studenţi au jucat un joc video ce implică o serie de curse pe un circuit auto, similare celor desfăşurate în Formula 1, timp de 20 de minute. Ceilalţi voluntari, care alcătuiau grupul de control, au jucat un cunoscut joc pe computer, Solitaire.

La cinci minute după încheierea jocurilor, toţi voluntarii au participat la Vienna Risk-Taking Test, un test care le-a permis să vizioneze înregistrări video cu 24 de situaţii de trafic rutier „riscante”, prezentate pe computer din perspectiva conducătorului auto. Una dintre aceste situaţii viza apropierea de o trecere peste o cale ferată, în timp ce bariera începea deja să coboare. Intervalul de timp de care conducătorii auto au nevoie înainte de a începe manevra de oprire pentru a respecta semnul rutier „Stop” este considerat în acest test un element fiabil care caracterizează predispoziţia şoferului de a-şi asuma riscuri în traficul rutier.

Studenţii din primul grup au aşteptat, în medie, 12 secunde înainte de a începe manevra de oprire. Prin comparaţie, cei din grupul cu jocul Solitaire au avut nevoie de doar 10 secunde înainte de a iniţia aceeaşi manevră.

În funcţie de testele de personalitate, voluntarii care erau mai aventuroşi din fire au fost dispuşi să îşi asume mai multe riscuri în comparaţie cu voluntarii mai puţin aventuroşi. Alte aspecte care ţin de personalitate, precum tipul extravertit şi tipul emotiv de personalitate, nu au părut să influenţeze rezultatele studiului.

Sursa: Mediafax

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”